Niciodată funcţia socială a statului nu va putea să dispară în ciuda spuselor unor politicieni care fac mereu referiri pe această temă fără nici un pic de umanitarism. Au existat şi vor exista în continuare oameni care au nevoie de ajutor, oameni cărora statul trebuie să le poarte de grijă altfel nu sunt în stare să se descurce singuri. Unul dintre cele mai mari obstacole care stă în faţa multora dintre semenii noştri şi peste care unii nu pot trece este accesul la educaţie. De aici începe marea tragedie a vieţii lor care ne afectează într-o oarecare măsură pe toţi, întreaga societate.
În Romania, până la revoluţia din Decembrie 1989 mult blamatul stat comunist, a cărui dispariţie nu o regret, asigura şanse mari aproape tuturor copiilor de a accede la învăţătură, până la cel mai înalt nivel. Nu acelaşi lucru mai putem spune că există acum, motiv pentru care, foarte mulţi copii proveniţi din familii defavorizate abandoneză prematur şcoala sau se limitează strict la învăţământul obligatoriu.
Pentru limitarea acestui fenomen care din păcate se extinde de la an la an, au fost iniţiate şi există mai multe proiecte naţionale care să-i stimuleze câtuşi de puţin pe şcolarii proveniţi din familii nevoiaşe. Mă refer în mod special la programele sociale de tipul: „Burse sociale” – HG nr. 445/1997, „Rechizite şcolare”- OUG nr. 33/2001, „Cornul şi laptele„ – OUG nr. 96/2002 , „Programul calculatorul” (euro 200) – Legea nr. 269/2004, „Bani pentru liceu”- HG nr.1488/2004, „Bursa profesională” – HG nr.1062/2012. Deşi bine venit, programul „Cornul şi laptele” a fost controversat încă de la început datorită modului greşit de aplicare – la toţi elevii din cls. I-VIII iar din 2003 şi la preşcolarii din grădiniţe.
Nu demult, am aflat despre un proiect social al CJ Alba intitulat „Primul ghiozdan”, care urmează să fie implementat începând din toamna acestui an. Şi cu toate că în ultima perioadă s-a vorbit foarte mult despre plagiat, proiectul cu această denumire fiind iniţiat şi pus în aplicare cu vreo doi ani în urmă de Consiliul local Braşov, faptul că o astfel de acţiune este preluată şi în judeţul nostru nu poate decât să ne bucure. Totuşi, dacă acest program se referă la toţi copiii care vor incepe în septembrie clasa 0 sau I-îi, riscă să se repete aceeaşi greşeală ca şi în cazul programului „Cornul şi laptele”. Pentru aceasta am să relatez cum înaintaşii noştri au ştiut să implementeze mai bine anumite programe, pentru sprijinirea copiilor săraci în drumul lor pe cărările necunoscute ale ştinţei de carte.
Fiind ardeleni, poate ar trebui să ne amintim mai bine decât alţii că în anul 1754 la Blaj, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron, originar din comuna Bistra, a înfiinţat trei şcoli: Şcoala de obşte (elementară) – pentru învăţarea citirii, scrierii, socotirii, „cântării” în limba română, „nici o plată de la ucenici aşteptându-se”; Şcoala latinească şi Şcoala de preoţie. Episcopia se îngrijea ca şcolarilor săraci care învăţau şi se purtau bine să le dea mâncare, haine şi cărţi. Şi tot aici, în această cetate a culturii transilvănene, se pare că pentru prima dată în Europa, s-a instituit un gen de burse pentru elevii proveniţi din familii sărace prin fundaţia specială denumită „beneficiul de pâine” sub formă de „ţipău”, rămasă în memoria locului sub numele de „fundaţia ţipăilor”. Acest sprijin material s-a acordat pentru aproximativ 200 de copii care erau dornici să înveţe şi s-a menţinut până în anul 1940. Pâinea sub formă de ţipău, avea circa 3,5 kg. şi se dădea fiecărui şcolar sărac la interval de 5 zile. Şi dacă tot am vorbit de şcolile Blajului iar în sufletul nostru se mai păstrează încă spiritul românismului, pe care ar trebui să-l cultivăm mai mult în rândul tineretului dar cu moderaţie şi multă înţelepciune, nu putem să nu amintim faptul că printre profesorii de frunte ai şcolilor blăjene se numără şi corifeii mişcării culturale Şcoala Ardeleană – Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior.
La mai bine de 250 de ani de la înfiinţarea acestor şcoli, în Romania, se vorbeşte încă de sărăcie precum şi de imposibilitatea unor copii de a accede la învăţătură, la aceste „fântâni ale darurilor” dacă este să-l citez pe Petru Pavel Aron care în cuvântul de deschidere de la 11 octombrie 1754 supranumea astfel şcolile Blajului. De aceea, spun că iniţiativa CJ Alba este lăudabilă dar metodologia de aplicare poate fi interpretată ca populistă şi demagogică. Poate că ar fi mai potrivită calea înnaintaşilor noştri de sprijinire doar a celor nevoiaşi. Şi când spun acest lucru mă gândesc în primul rând la faptul că familia unui elev care este dus la şcoală cu maşina şi la ieşire îl aşteaptă bunicul cu taxiul, nu are nevoie de acest cadou.. Am cunoscut de-a lungul anilor familii care pe timp de iarnă îşi trimiteau copiii pe rând la şcoală. Întrebaţi fiind de ce lipsesc mereu, cu faţa nevinovată de copii şi cu lacrimi în ochi mi-au răspuns: nu avem toţi „păpuci”. Sau, răspunsuri de genul: nu am avut ce să le bag în srtaiţă aş putea enumăra de ordinul a multor zeci dacă nu chiar sute. Aşadar, fiind în postul Sfintelor Paşti aş spune, ajutaţi-i pe cei care au nevoie, care doresc să înveţe şi nu au condiţii, pe cei care ştiu să preţuiască acest ajutor ca pe un dar de la Dumnezeu şi, poate peste ani vor şti şi ei să dea altora din puţinul lor. Prof. pensionar Eugen URSU, Alba Iulia