Unul din domeniile vieţii noastre sociale, cel sanitar, e pe cale de a cădea tot mai adânc în derizoriu, dacă nu cumva a devenit o tumoră malignă pe trupul societăţii. Şi nimeni nu se încumetă să-l scoată din moartea clinică în care l-a vârât PDL-ul şi să-l revitalizeze. De pildă, Spitalul Municipal sau Judeţean, nu mai contează cum se numeşte, ca şi policlinica de pe str. Muşeţelului, care arată a orice numai a unitate sanitară nu: coridoare lungi, înguste, prost luminate, unde bieţii pacienţi stau îngrămădiţi la uşile cabinetelor ca sardelele în cutiile cu peşte, medici care nu-şi respectă programul, vin când vor la serviciu, dau vina pe programul încărcat ce-l au la spital. O fi, nu negăm acest lucru, dar atunci să-şi decaleze sau să-şi adapteze orarul din policlinică cu timpul pe care îl au la dispoziţie şi să nu-i facă pe pacienţi, unii doborâţi de bolile ce le au, de vârsta ce-o duc în spate, încât arată ca nişte spectre, cu grimasele durerii pe chip. Unii dintre ei vin de la depărtări mai lungi decât cursa de la Maraton şi aşteaptă, aşteaptă şi iar aşteaptă ca într-un timp să li se deschidă uşa şi să-şi plângă beteşugurile, întorcându-se acasă mai bolnavi de cum au venit. Femeia de la ghişeul unde se eliberează bonuri de ordine îţi trânteşte geamul în nas spunând că „nu se mai dau bonuri pe ziua de azi”.
Dacă am ajuns să negociem sănătatea pe nişte banale bonuri, pe care scrie un număr şi cifra cabinetului unde trebuie să aştepte, mai bine ar desfiinţa această harababură, şandrama de coteţ medical, numit cu emfază „Policlinică”. Mai bine i-ar zice „Teatrul lui Polichinelle”. În cazul că nu sunt medici suficienţi, căci marele satrap de la Cotroceni i-a determinat să părăsească ţara cu zecile de mii, iar mare parte din aparatură e bună de dus la fier vechi, mai bine să fie închisă. S-au înfiinţat multe cabinete cu plată, dar şi acolo îi jupoaie de bani pe bieţii pensionari, care consultă în fugă şi le eliberează reţete cu care să meargă la farmacii să le îngroaşe celor de acolo punga; puţine sectoare din ţara asta pusă pe butuci de mai marele cotrocenist merg strună, practicând preţuri exorbitante la medicamente, ca farmaciile, băncile şi benzinăriile. Sigur că e inacceptabil ca un judeţ să nu aibă un spital cu toate serviciile medicale aferente.
Am auzit de la un prieten, că oriunde poţi să ajungi, nelipsind fireşte şpaga pe care trebuie s-o dai, numai la serviciul de urgenţă nu. Trebuie să fii mort pe jumătate ca cineva să se uite la bolnav. Stai cu orele pe coridoare şi nu întreabă nimeni ce probleme de sănătate ai, pentru ce ai venit acolo. Ba culmea celui mai penibil cinism, o soră medicală îi spune unui medic care stătea la taifas cu o soră medicală plină de nuri, sorbind dintr-o cafea, că în saloanele de care răspundese află un bolnav ajuns aproape în stare de comă şi că ar trebui să meargă şi să-l vadă. Omul cu halat alb care a uitat complet de deontologia medicală, de Jurământul lui Hypocrate, de empatia ce trebuie s-o manifeste faţă de bolnav, îi zice sorei medicale: „Câi are?” şi femeia îi răspunde că e trecut de 70 de ani. „Lăsaţi-l să doarmă în pace că şi aşa n-o mai duce mult!” Poftim profesie de medic! Penibil, ridicol! Nu ai ce replică să mai dai, ţi se taie respiraţia. Dacă nu scoţi plicul, desaga cu daruri, eşti trimis acasă după ce ţi se administrează o banală injecţie dacă o cumperi de la farmacia spitalului.
A nu se înţelege că toţi medicii de la onoratul spital judeţean sunt aşa. Există şi medici de calitate, oameni cu suflete mari, nobile şi aş putea da multe exemple aici, profesionişti la care a apelat şi subsemnatul: doamnele Alina Covaciu, Diana Barbonţa, Aurora Tudoran, Mariana Roşu, Mihaela Susan, Elena Meteş, dl Valeriu Izbăşescu şi mulţi alţii.
Se cântă slujitorii lui Hypocrate (pardon, Băsescu şi alte specimene), oameni fără suflet şi fără inimă, că au salarii mici. Atunci cum dracu se explică că toţi umblă ca scoşi din cutie, iar madamele fac furori cu toaletele de lux, îşi fac concedii peste concedii în locuri şi ţări străine de care pacienţii lor nici măcar n-au auzit. Ca să se ştie, să le intre tuturor în cap, nu mi-e frică de nimeni şi de nimic, nici chiar de moarte şi ştiu că dacă voi ajunge vreodată în acest spital nu se va uita nimeni la mine când vor afla cum mă cheamă. Într-una din zile m-am dus la Policlinica de pe Muşeţelului, care mai degrabă seamănă cu o hardughie, în care pe vremea lui nea Ceaşcă puteau locui nefamiliştii şi tinerii indezirabili, şi după ce am aşteptat la uşă vreo trei ore – recunosc cu încăpăţânare că n-am vrut să scot bonul, pentru că socotesc eu, consultaţia medicală, acordarea ajutorului medical nu se dau pe aceste „bileţele de papagal” – şi când am intrat înauntru, mi s-a spus să aştept, iar eu cu nervii în pioneze am refuzat, în schimb dna doctor, proaspăt venită la Alba Iulia şi proaspătă şi la chip, a surâs hollywoodian şi m-a privit cu emfază.
Măi fârtaţilor sau domnilor din conducerea spitalului judeţean, a Direcţiei Sanitare, dacă nu puteţi sau nu ştiţi să manageriaţi o unitate spitalicească, daţi-vă demisia şi mergeţi în tus-patru vânturile unde veţi fi mai bine retribuiţi şi lăsaţi-ne să ne prăpădim ca nişte muşte. Nu regret şi nu retractez nimic din tot ceea ce am spus mai sus, iar dacă nu vă pasă de cei mulţi şi bolnavi, urâţi-ne şi eutanasiaţi-ne odată! Ca om de bun simţ, vă urez „Sărbători fericite domnilor medici şi nesuferiţi gropari ai sufletelor noastre!”.
Gheorghe Jurcă