Nu demult în paginile acestui ziar spuneam că în curând Alba Iulia va deveni cel mai important oraş turistic din Transilvania, pe frontispiciul căruia, fie că unora nu le place, ar putea fi scris, cu mândrie, numele fostului, actualului şi din punctul meu de vedere al viitorului primar Mircea Hava. Şi chiar dacă instituţia pe care o conduce am acţionat-o în judecată, din motive personale, pentru aceste realizări merită nota 10 şi felicitările noastre. Terminarea reabilitării Cetăţii Alba Carolina, cred că va trezi în fiecare albaiulian un sentiment de mândrie naţională şi locală, unde parte din istoria bimilenară a poporului român îşi are rădăcinile înfipte în ţărâna acestor meleaguri. Din păcate, la polul opus acestei realizări măreţe, în oraşul nostru există şi anumite obiective de interes social cu care suntem de tot râsul în Ardeal. Din punctul meu de vedere mai degrabă ar trebui demolate prin implozie decât să fie investiţi bani în renovarea lor. În această situaţie se găseşte şi Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Alba, amplasat în mijlocul oraşului pe o stradă cu nume de rezonanţă istorică – DECEBAL.
Se spune că sănătatea este o stare de care omul nu este pe deplin conştient decât în momentul în care a pierdut-o. Ei bine, aşa stând lucrurile, odată intrat în această clădire ai senzaţia că o pierzi, că încep să te ”muşte” microbii, că „aleargă” după tine să te ciupească. Cei care au avut nenorocul să trecă pragul acestei unităţi spitaliceşti au toate şansele ca după un anumit interval de timp să se reântorcă, acuzând o altă boală pe care probabil au primit-o „cadou”cu ocazia primei vizite.
O parte a etajului I pe care am avut ghinionul să o vizitez, de mai multe ori, mi-a amintit de o directivă comunistă cu care activiştii de partid şi de stat ne-au împuiat capul mai bine de 45 de ani : „valorificarea superioară a tuturor spaţiilor disponibile”. Ei bine, implementarea acestei directive poate fi văzută aici. Saloanele iniţiale au fost compartimentate iar coridoarele care te conduc spre ele sunt ca nişte labirinturi înguste, pe care este greu de crezut că un om zdravăn şi cu toate „doagele” la cap le poate reţine în primele zile. La o toaletă cu o singură cabină sunt „arondate” trei saloane şi cum din rândul acestor boli există unele care te fac să dai fuga repede acolo, imaginaţi-vă ce tragedie urmează dacă găseşti cabina ocupată. Situaţia este şi mai gravă dacă te apucă nevoile tocmai atunci când eşti pus la perfuzie. Trebuie să trimiţi cercetaşi să caute asistentele care-şi au camera pe undeva la parter. Şi dacă totuşi reuşeşti să ajungi negolit până la cabina toaletei vei fi nevoit să faci eforturi izometrice deosebite pentru a compensa absenţa capacului, care din lipsa a două suruburi stă aruncat undeva sub o chiuvetă. In salon, de la prima vedere, gresia te face să ai senzatia de urticarie, de râie căprească pentru cei care-şi mai amintesc poveştile lui Ion Creangă. Prevăzută cu o serie de pete mici şi negre îţi dă impresia unor gândaci care sunt gata să te devoreze. Pe pereti sunt atârnate nişte veioze care iţi dau impresia unor tălăngi aruncate de oieri în transhumanţă prin judeţul nostru.
Am încercat să-mi imagunez ce s-ar întâmpla în cazul unui incendiu, dar m-am oprit, fiindcă riscam să am coşmaruri greu de înlăturat fără ajutorul unui medic psihiatru.
Despre profesionalismul personalului medical nu pot să mă pronunţ deşi, poate aş avea date, dar fiind singulare şi nu de expertiză profesională ci de atitudine, ar fi indecent din partea mea să fac acuzatii care ar putea avea, în mintea unora, conotaţii cu caracter colectiv. Totuşi, trebuie să spun că am văzut o doamnă doctor care alaturi de iscusinţa profesională cu care făcea anamneza unei bolnave punea şi foarte mult suflet. O astfel de atitudine sunt convins că nu este singulară în această unitate.
In privinţa managementul un singur lucru aş vrea să spun. Din punctul meu de vedere, vizitarea bolnavilor într-o astfel de secţie ar trebui interzisă. Accesul persoanelor dinafară, în unitate, este una din căile cele mai sigure de răspândire a tot ce înseamnă microbi, viruşi şi alte „gângănii” prin care se transmit bolie infectioase .
Şi ca să nu fiu numai critic am să spun că, din câte am aflat, a început renovarea acestui spital -idee pe care personal nu o agreez- numai că premierul nostru drag, cosaşul de la Cluj, „Piticul atomic” sau „Gripa aviara” cum le place unora să-i spună, a fost cam zgârcit cu alocarea fondurilor. De aceea, mă adresez parlamentarlor din jud Alba să aibă în vedere şi acest obiectiv. Este de neconceput ca lângă prima poartă a Cetăţii Alba Carolina să menţinem o asemenea epavă, o „bombă microbiană”.
Domnilor parlamentari, dacă doamne fereşte vă apucă „pântecariţa” să nu fugiţi repede la Spitalul AKH din Austria, să veniţi aici, cu noi împuţiţii, pe care ştiţi dumneavoastră cine ne făcea aşa.
Şi vă mai rog ceva, fiindcă sănătatea şi învăţământul au fost declarate priorităţi naţionale în mandatul premierului Victor Ponta, faceţi-i invitaţia ca însoţit de ministrul Nicolăescu să facă o vizită în această unitate. Poate îi determinaţi să aloce fonduri pentru o clădire nouă a cărui proiect să fie pentru o astfel de sectie. Ce ziceţi de idee?
Prof. pensionar Eugen URSU, Alba Iulia