Proiect pentru tineri-„Pregătiți pentru Viitor”

9 mai 2013 11:430 comments

tineriAtelierul de lucru „Soft Sklls by Know How” își propune ca obiectiv principal facilitarea transmiterii de know-how prin metode de educație nonformală din partea unor absolvenți către cei care se pregătesc să intre pe piața muncii, studenți care mai au un pas până la absolvire. Printre activitățile propuse poate cea mai importantă va fi pusă în valoare printr-o metoda de educație nonformală inedită și anume Biblioteca VIE. Absolvenți care și-au construit deja o carieră sau au făcut pași importanți în acest sens vor deveni cărți într-o bibliotecă vie, tineri având ocazia să le împrumute, răsfoiască și apoi să le returneze bibliotecii. Se va pune foarte mult accent pe abilități de soft skills necesare angajării, jocuri de rol în redactarea unei scrisori de intenție, cum să faci un Curriculum Vitae bun și cum trebuie să te prezinți la interviu. Se vor „vinde” ponturi despre ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când te preziținți la un interviu sau când redactezi CV-ul sau Scrisoarea de Intenție. Un mare accent se va pune pe capitolul legat de comunicare și importanța unor abilități de comunicare în conceptul de soft skills. Vânătoarea de Comori va fi o altă metodă nonformală care să stimuleze participanții să caute un loc de muncă potrivit, căutând indicii care să le dezvolte imaginația, exercițiul fiind în sine și o evaluare a cunoștințelor dobândite în urma atelierului.
Proiectul este finanţat de Comisiua Europeană prin Programul “Tineret în acţiune” (program al Uniunii Europene care susţine activităţile de învăţare nonformală pentru tineri prin înfiinţarea de proiecte) în cadrul Subacţiunii1.2 – Iniţiative naționale ale tinerilor. Echipa de proiect este formată atât din tineri liceeni, studenţi şi absolvenţi ai Universităţii “1 Decembrie 1918 Alba Iulia”. Pe durata proiectului ce se va desfăşura între 15-01-2013 şi 15-10-2013, 60 de studenţi ce vor absolvi facultatea în anul 2013 vor fi „Pregătiți pentru viitor” prin dezvoltarea competenţelor necesare pentru angajare, abilităţilor de antreprenoriat şi nu numai. Tot în cadrul proiectului va fi realizat un ghid care să ajute tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă și în luna septembrie alături de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba se va desfășura Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com