Proiectul „Măsuri integrate de ocupare în CARTIERE” a ajuns la final

30 octombrie 2012 17:540 comments

Municipiul Alba Iulia în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a organizat marţi la Sala de Conferinţe a Hotelului Transilvania Conferinţa de finalizare a proiectului „Măsuri integrate de ocupare în CARTIERE”. La eveniment au participat edilul Mircea Hava, responsabilii de proiect dar şi persoane din grupul ţintă al proiectului.
Proiectul „Măsuri integrate de ocupare în CARTIERE” a fost implementat pe o perioadă de 24 luni de municipiul Alba Iulia în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba şi a fost finanţat prin Fondului Social European, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare” Domeniul major de intervenţie 5.1. „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.
Obiectivul general al proiectului a constat în facilitarea accesului la servicii specializate şi pachete de formare profesională în vederea îmbunătăţirii măsurilor integrate de ocupare a şomerilor, şomerilor de lungă durată, a tinerilor, a persoanelor inactive şi a celor aflate în căutarea unui loc de muncă la nivelul CARTIERE-lor municipiului Alba Iulia.
Proiectul a avut un buget în valoare totală de 1.932.251,00 RON, din care Asistenţa financiară nerambursabilă 1.825.800,00 RON reprezentând 91% din valoarea eligibilă a proiectului, iar contribuţia solicitantului este de 164.322,00 RON, reprezentând 9% din valoarea eligibilă a proiectului, diferenţa reprezentând valoarea neeligibilă a proiectului.
Menţionăm faptul că, la finalizarea proiectului, grupul ţintă prevăzut a fost depăşit, fiind luate în evidenţă un număr de 580 de persoane care au beneficiat de servicii integrate. Ditre acestea un număr de 92 persoane şi-au găsit un loc de muncă şi au fost create un număr de 14 afaceri noi (SRL-D, PFA). Totodată au fost cursaţi un număr de 144 de persoane, respectiv: curs cosmetică 20 persoane, curs manichiură-pedichiură 22 persoane, curs îngrijitor copii 28 persoane, curs masaj 26 persoane, curs make-up 10 persoane, curs peisagist-floricultor 24 persoane şi curs animator socio-educatic 14 persoane.
În cadrul proiectului a fost elaborate două documente programatice: Diagnoza Urbană privind Cartierele Municipiului Alba Iulia care abordează aspecte precum dezvoltarea durabilă a cartierelor Municipiului Alba Iulia, implicarea comunităţilor la nivelul cartierelor într-o nouă calitate a locuirii, reîncadrarea şomerilor pe piaţa muncii, dezvoltarea spiritului comunitar pe baza unui concept privind calitatea locuirii, valorificarea potenţialului local pentru îmbunătăţirea calităţii locuirii şi a spaţiului urban şi Ghidul de parrainage – un element inovator în acest proiect, activitate ce constă în facilitarea accesului sau menţinerea pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă ce întâmpină dificultăţi în a se integra profesional prin asistarea acestora de către voluntari. Acest demers se va menţine şi pe perioada de sustenabilitate a proiectului, prin mobilizarea reţelei economice şi sociale şi prevenirea discriminărilor pe piaţa muncii.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com