Proiectul „Măsuri integrate de ocupare în cartiere” la final

16 septembrie 2012 14:310 comments

La sfârşitul săptămânii trecute, la Sala Unirii din Alba Iulia, a avut loc un ultim eveniment în cadrul proiectului „Măsuri integrate de ocupare în cartiere”, ce a avut ca scop integrarea şomerilor pe piaţa muncii, dar şi sprijin pentru tineri, în vederea alegerii unei cariere. La evenimentul de vineri au participat primarul Mircea Hava, viceprimarul Dorin Şerdean, managerul de proiect Andreea Groza, directorul SPAS, Adela Cristescu, dar şi fostul prefect, Ştefan Bardan.
În cadrul proiectului, peste 550 de şomeri din Alba Iulia au beneficiat de consiliere pentru încadrare în activitate.
Proiectul a fost implementat pe o perioadă de 24 de luni, din 1 noiembrie 2010 şi se finalizează pe 31 octombrie 2012, de către Municipiul Alba Iulia, în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba. Este finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 5 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”. Bugetul acestuia este în valoare de 1.932.251 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă – 1.825.800,00 lei (91%) şi contribuţia solicitantului – 164.322 lei.
Obiectivul principal al proiectului a fost reprezentat de facilitarea accesului la servicii specializate şi pachete de formare profesională, în vederea îmbunătăţirii măsurilor integrate de ocupare a şomerilor, a şomerilor de lungă durată, a tinerilor, a persoanelor inactive şi a celor aflate în căutarea unui loc de muncă la nivelul cartierelor. Voluntari, numiţi „naşi” sau parriani au consiliat şomerii, pentru a alege o carieră ce li se potriveşte. Cei trei îndrumători-experţi în cadrul proiectului au fost Adela Cristescu, Daniela Oargă şi Simina Plosca-Lungu.
Cei implicaţi în activitatea de consiliere au primit o diplomă „Urbis Grates”, în semn de recunoştinţă pentru efortul depus ca voluntari la acest proiect.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com