Rata şomajului a atins în Alba cota de 6,83%

12 noiembrie 2012 18:000 comments

Conform raportului de activitate a AJOFM Alba la finalul lunii octombrie rata şomajului în judeţul Alba a atins cota de 6,83%, în creştere faţă de finalul lunii septembrie când rata şomajului era de 6,46%.
La sfârşitul lunii octombrie 2012, un număr total de 11.700 persoane figurau în evidenţele AJOFM Alba din care 5.524 femei. Din cele 11.700 persoane înregistrate 4.364 persoane sunt şomeri îndemnizaţi iar 7.336 sunt persoane aflate în căutarea unui loc de muncă înscrise în evidenţele agenţiei fără a beneficia de drepturi băneşti.
Numărul persoanelor intrate la serviciile de mediere a locurilor de muncă vacante în luna octombrie 2012 a fost de 1.853. În urma acordării acestor servicii s-a reuşit plasarea în muncă a 708 persoane, din care 553 persoane în locuri de muncă pe perioadă nedeterminată,155 persoane în locuri de muncă pe perioadă determinată.
În perioada 01.10.2012 – 31.10.2012 un număr total de 1.906 persoane au beneficiat de servicii de informare şi consiliere profesională. Serviciile de informare şi consiliere profesională au fost acordate gratuit.Aceste servicii au avut ca rezultat în luna octombrie încadrarea în muncă a 87 de persoane.
În scopul prevenirii şomajului de lungă durată şi stimulării şomerilor de a se încadra în muncă înainte de expirarea perioadei de indemnizare, s-au acordat alocaţii pentru un număr de 42 şomeri, din care 25 sunt femei.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com