RMN-ul de la Spitalul Judeţean Alba, o investiţie majoră care va aduce profit
Spitalul Judeţean Alba a găzduit un mic eveniment festiv legat de prezentarea aparatului RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară), aflat în probe deocamdată. RMN-ul va funcţiona 12 ore pe zi, realizând 60 de investigaţii lunar pentru bolnavii veniţi prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.
RMN-ul a fost achiziţionat prin intermediul unui credit care se ridică la 4,6 milioane noi care trebuie rambursat în 6 ani, deşi Spitalul doreşte să termine mai repede rambursarea creditului.
Preţul unei investigaţii cu RMN-ul este între 300 şi 570 lei. Trei doctori vor putea folosi acest aparat complex: Dan Silviu Crainic, Călin Crişan şi Loiş Eugenia.
Dr. radiolog Dan Silviu Crainic, şeful secţiei de Radiologie din cadrul Spitalului, a declarat: „Cu acest aparat se pot face investigaţii în cazurile în care Computerul Tomograf nu ne aduce informaţiile necesare pentru diagnostic. Ca aparat nu este un aparat pentru examinările de urgenţă; pentru urgenţă avem Tomograful. Acest aparat este pentru examinări pentru cazurile pe care nu le facem cu Tomograful: herniile discale, tumori cerebrale, genunchi, picior, umăr, cot, pelvis, abdomen etc.
Examinările durează bineînţeles mai mult decât la Tomograf. Durează între 15 minute până la o oră şi chiar mai mult decât atât”.
Nicoleta Coşarcă, managerul Spitalului: „Este un RMN 1,5 Tesla, este dorinţa noastră de un an şi jumătate, pentru care ne-am luptat destul de mult. Până la urmă soluţia a fost un credit furnizor. Costul acestei investiţii este de 42 miliarde lei vechi (la care se adaugă dobânzile, ajungând până la 46 miliarde). Este un efort de 6 ani, pe care încercăm să-l rambursăm anticipat. Pacientul trebuie să înţeleagă că este în beneficiul lui, ne-am luptat în primul rând pentru starea de bine a pacienţilor noştri, în sensul de a fi mai obiectivi în diagnostic, de a le scurta drumurile pe care le făceau la Cluj sau Sibiu, de a le reduce cheltuielile. Avem cele mai bune tarife din centrul ţării”.
Nicoleta Coşarcă a mai anunţat repararea capitală a lifturilor Spitalului, vechi din anul 1973 (reparaţiile au costat 575.000 lei vechi).
Directorul economic al Spitalului, Diana Mârza a declarat: „Pentru acreditarea Spitalului care se va face la sfârşitul anului 2013 este nevoie şi de un certificat ISO pe întreg spitalul (certificat dobândit în urmă cu două săptămâni). Acreditarea înseamnă şi alte etape referitoare la dotarea, la implementarea procedurilor şi protocoalelor medicale pe toate secţiile şi este un drum lung de parcurs. Tot pentru acreditarea spitalului se va realiza un heliport (200.000 lei), iar curtea interioară va fi renovată. Pentru realizarea heliportului a fost semnat un protocol cu Colegiul Militar albaiulian: heliportul va fi găzduit de Colegiul Militar, iar Spitalul va suporta cheltuielile; între cele două instituţii se va face o poartă automată”.
Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, instituţia care finanţează Spitalul Judeţean Alba: „În 2013 vom continua cu investiţiile în Spitalul Judeţean, căruia îi vom da cel puţin 10 milioane lei (suma dată de CJ Alba în 2012). Avem multe de făcut… Acum doi ani, când am preluat Spitalul arăta foarte foarte prost. Au fost şi unii care s-au supărat că nu i-am pus politic la conducerea Spitalului Judeţean. Până la urmă, ne rugăm pentru sănătate şi investim în sănătate, pentru că de la o vârstă ne dăm seama ce bună e sănătatea şi ce bine e să ai dotări. În ultimii ani la noi au venit medici noi; chiar dacă salariile nu sunt foarte mari, dacă le asigurăm condiţii bune de muncă, vin doctori la noi”.
La prezentarea publică a RMN-ului au participat şi primarul Mircea Hava şi Dorin Nistor, candidat pe colegiul de deputaţi nr. 1 Alba Iulia.
Iulian Brok