S-a majorat ajutorul de deces

6 martie 2013 08:550 comments

bani-furati-din-casa-660x528Legea nr. 6/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial şi a intrat in vigoare la 3 zile de la publicare, adică luni, 25 februarie.

Actul normativ majorează cu peste 100 de lei câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în funcţie de care se stabileşte şi valoarea ajutorului de deces care poate fi acordat în acest an, conform avocatnet.ro.
Astfel, câştigul salarial mediu prevăzut pentru 2013 este 2.223 de lei, faţă de 2.117 lei, în 2012. În aceste condiţii şi cuantumul ajutorului de deces se va majora tot până la 2.223 lei, în cazul asiguratului sau pensionarului. În schimb, în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces va fi în 2013 de 1112 lei , faţă de 1059 de lei, cât era anul trecut.
Potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, ajutorul de deces se acordă, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie care nu are un drept propriu de asigurări sociale şi se află în întreţinerea titularului la data decesului, unei singure persoane care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz: sotul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau în lipsa acestora, orice altă persoană care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

 

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com