Scandal monstruos în Parlamentul României pe tema „spânzurătorii” maghiare!
După un miting destul de agitat, la care dansul pinguinului a fost înlocuit cu scandările disperate ale celor rămaşi fără bani şi locuri de muncă, parlamentarii României erau pregătiţi să decidă că Emil Boc poate merge mai departe. Cei aproape 28.000 de protestatari care au fost ieri în faţa Parlamentului României nu i-au convins pe aleşii neamului să îl dărâme pe Emil Boc, pentru a doua oară. De altfel, ascuns în spatele parlamentarilor ţinuţi în bănci de PD-L, UNPR şi ceilalţi, Emil Boc a arătat cu degetul spre cei care plagiază în Parlamentul României fără nicio ruşine moţiune după moţiune (fără a face referire la colegii săi parlamentari, care practică acelaşi sport ruşinos). Surpriza a fost însă reprezentată de speţele Miercurea Ciuc şi Viktor Orban, cu mari reverberaţii în Parlamentul României. Până la închiderea ediţiei, votul pe moţiune era neclar, însă premisele erau foarte clare: pentru ca Guvernul Boc să fi căzut la moţiunea de ieri, ar fi trebuit să se înregistreze 236 voturi în favoarea moţiunii, în contextul în care PNL, PSD şi PC au împreună doar 216 senatori şi deputaţi. Mai mult, le şedinţa plenului reunit de ieri în jurul orei 21.00 se ştia că sunt în jur de 250-260 de parlamentari cu totul. Incidentele cele mai importante au fost însă legate de dorinţa PNL pentru ca Parlamentul României să dea o declaraţie oficială ca răspuns la declaraţiile „iredentiste şi anti-româneşti susţinute de premierul Ungariei Victor Orban la manifestarea organizată la Târgu Mureş de către Partidul Civic Maghiar şi Consiliul Secuiesc”. La închiderea ediţiei nu se ştia dacă se va mai da votul final pe moţiune. Vom reveni mâine cu detalii!
Florin Soare