Secţiile de votare vor fi deschise în 29 iulie, între 07:00 şi 22:00

17 iulie 2012 15:120 comments

Referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, se va desfăşura într-o singură zi, iar românii pot vota în 29 iulie, între orele 07:00 şi 22:00.
Crin Antonescu a anunţat că a promulgat legea referendumului în forma adoptată de parlament şi declarată constituţională de CCR, în măsura în care, pentru validare, este nevoie de prezenţa la vot a 50 la sută plus unu dintre alegătorii înscrişi în listele electorale permanente.
“Am decis să promulg legea de modificare a legii referendumului, aşa cum a fost ea votată de Parlament, aşa cum a trecut prin Curtea Constituţională. În faţa deciziei Parlamentului şi CCR am considerat că este mai puţin important punctul meu de vedere, am promulgat această lege. Cred că am închis unul din subiectele fierbinţi de dezbatere. Unul din motivele pentru care am decis să promulg legea, este că înţeleg întotdeauna să pun interesul naţional în faţa celui partizan”, a spus Antonescu.
În judeţul Alba, sunt aşteptaţi la vot aproape 320.000 de alegători, care îşi vor putea exprima votul în una din cele 437 de secţii care vor fi amenajate pe teritoriul judeţului Alba.
Persoanele care se prezintă la referendum au dreptul să se pronunţe prin ”Da” sau ”Nu” la întrebarea înscrisă pe buletinul de vot: ”Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României?”.
Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com