Şeful de protocol al Reginei Marii Britanii în Scoţia s-a întâlnit cu primarul Aiudului
Luni 30 iulie, primarul municipiului Aiud, Mihai Horaţiu Josan, a avut o întâlnire cu Excelenţa Sa, Charlie Webster, deputat al regiunii Dundee şi şeful de protocol al Reginei Marii Britanii în Scoţia.
Prezenţa Excelenţei sale, Charlie Webster, care este şi Episcopul Bisericii Presbiteriene din Scoţia, se datorează legăturilor de colaborare dintre regiunea pe care o reprezintă şi Asociaţia „Casa Nădejdei” din Aiud, al cărei scop primordial îl reprezintă integrarea în societate a persoanelor de etnie romă.
Aflat la Aiud ca urmare a invitaţiei primite din partea preşedintelui Asociaţiei „Casa Nădejdii”, Ciprian Bogdan, Excelenţa sa Charlie Webster îşi doreşte să contribuie la dezvoltarea relaţiei de parteneriat pentru consolidarea sprijinului acordat comunităţilor de romi din Aiud, dar şi să identifice noi domenii de colaborare între regiunea Dundee şi municipalitatea aiudeană.
În cadrul discuţiilor, primarul municipiului Aiud a explicat că, pentru comunitatea pe care o conduce, prioritare sunt domeniile economic, social şi cultural, sens în care crearea de noi parteneriate pentru dezvoltarea lor este un obiectiv permanent. Pentru a susţine intenţia fermă de cooperare cu municipiul Aiud, Excelenţa Sa a prezentat o scrisoare din partea oficialităţilor din regiunea Dundee, prin care acestea îşi exprimă disponibilitatea totală de a colabora cu municipalitatea aiudeană în domenii de interes major şi de a identifica puncte de legătură comune.
„Am fost onorat de vizita Excelenţei Sale, iar discuţiile pe care le-am avut s-au arătat deosebit de interesante. Faptul că regiunea scoţiană Dundee doreşte un parteneriat cu municipiul Aiud, susţinut chiar de un reprezentant al Casei Regale a Marii Britanii, ne face să fim încrezători în viitorul concret al unui parteneriat, din care eu îmi doresc ca unul dintre beneficii să fie atragerea de investitori în Aiud şi crearea de alte legături, în primul rând economice. Voi transmite, în cel mai scurt timp posibil, un răspuns şi totodată, voi propune soluţii concrete de materializare a acestei legături, care ieri a făcut un prim pas important”, a declarat Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud.
Sorin Poparadu