Servicii nedecontate în valoare de 23 de miliarde lei la Spitalul din Alba
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba , managerul acestei instituţii, Nicoleta Coşarcă, ne-a precizat principalele probleme negative cu care se confruntă în ultima perioada de timp Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba. „Vorbind despre probleme negative, mă refer la partea financiară, pe care încercăm să o rezolvăm. Noi nu am vrut decât să tragem un semnal de alarmă, referitor la acest blocaj care s-ar putea întâmpla, în sensul că avem servicii prestate contractate şi nedecontate în sumă de 23 de miliarde de lei, servicii spitaliceşti şi pe servicii prestate medical în ATI, aproximativ 4 miliarde. Spun că trag un semnal de alarmă deoarece este pentru prima dată când ni se întâmplă aşa ceva. Noi ştim că există o problemă la nivelul CNAS, pentru că relaţia noastră cu CAS Alba este de permanent dialog, suntem în legătură permanentă cu dânşii şi împreună încercăm să rezolvăm această problemă şi sper ca rectificarea bugetară să rezolve pozitiv problema noastră”.
Investiţiile din cadrul Spitalului Judeţean Alba se vor derula în continuare, chiar dacă Ministerul Sănătaţii a abandonat ceea ce promisese cu ceva timp în urmă, mai exact, partea a doua a contractului multianual cu Oncologia, secţie care va fi inaugurată la data de 31 august. Lucrările de modernizare şi reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba rămân pe lista de priorităţi a Consiliului Judeţean Alba, astfel încât până la sfârşitul acestui an, aproape 20 de miliarde de lei vechi vor fi alocaţi de CJ, prin aprobarea unui proiect de hotărâre, pentru continuarea acestor lucrări în spital.
„A trebuit să regândim împreună cu CJ Alba şi pentru aceasta mulţumesc tuturor consilierilor care ne-au aprobat întotdeauna modificările solicitate, a trebuit să regândim programul nostru investiţional pe anul acesta, în sensul că am renunţat la dotarea cu aparatură ca să putem încheia investiţiile începute pe care nu le putem îngheţa, este normal că dacă am avansat cu o investiţie nu o abandonăm, o facem pentru pacienţi şi nu pentru grandoare”, a mai precizat ec. Nicoleta Coşarcă.
Crinela Toader