Sindicaliştii de la “Cartel Alfa” şi BNS au protestat împotriva Tratatului Fiscal
Miercuri, 29 februarie, între orele 14.00-16.00, în faţa sediului Instituţiei Prefectului Alba a avut loc un miting de protest organizat de filialele judeţene ale sindicatelor “Cartel Alfa” şi BNS. Cu această ocazie, circa 50 de sindicalişti au scandat împotriva noului Tratat Fiscal, finalizat la Sumitul European din 30 ianuarie 2012, care introduce disciplina bugetară şi prevede sancţiuni în cazul depăşirii deficitelor.
Proteste similare au avut loc în faţa sediilor prefecturilor din ţară, iar în Bucureşti a avut loc un miting mai mare, în Piaţa Victoriei. În urma discuţiilor avute cu participanţii la miting am aflat că cele două filiale judeţene ale “Cartel Alfa” şi BNS resping categoric acest Tratat Fiscal şi că prin această manifestaţie se doreşte atragerea atenţiei autorităţilor asupra posibilităţilor viabile prin care se pot crea noi locuri de muncă şi se pot conserva cele existente, modalităţilor de combatere a fraudei şi evaziunii fiscale, de combatere a muncii la negru, de restabilire a dialogului social, de asigurare a unei pensii decente, conform muncii prestate, şi de respectare a acordului privind creşterea salariului minim. Adrian Contor
11:35
DIN PACATE BASESCU FACE CE VREA.TOATE PROTESTELE SUNT FARA EFECT IN TARA LUI BASESCU.NUMAI CIMITIRELE PROSPEREA IN ROMANIA LUI BASESCU.E TRIST DAR ADEVARAT.ROMAN NU TREBUIA SA O ADUCA IN GUVERN, DACA ERA OM CU SCAUN SI NU ERA SARCINA DE SERVICIU SA VINA LA PUTERE SI BASESCU.ACEST OM A NENOROCIT A MINTIT O GENERATIE INTREAGA DE OAMENI CARE AU MUNCIT COORECT, CAND EL ERA CU CARPETE, BLUGI SI KENT PE DOLARI IN ALTA TARA, SI FACE GISEFT.NOI PENSIONARI FARA PPRIVILEGI MSUNTEM MURITORI DE FOAME.NICI O ACTIUNE DE CURAJ, O PLATFORMA A USL, NU E PREZENTAT ZILNIC CUM O FACE OTV A LUI DAN DIACONESCU.