Stop bătăii de joc la adresa locuitorilor din Roşia Montană!
Remarcăm cu durere în suflet, dezamăgire şi dezgust campania tot mai intensă şi neruşinată a opozanţilor proiectului minier de la Roşia Montană, al căror scop clar este să ne lase fără locuri de muncă şi să ne condamne la sărăcie.
Nu putem să nu reacţionăm la clipul în care actriţa Maia Morgenstern îşi smulge cerceii din urechi, iar sângele îi curge pe gât. Nu dezbatem aici aspectele care exploatează sentimentele umane, precum durerea sau frica. Cu ochii înlăcrimaţi, Maia Morgenstern transmite la final mesajul: „Un om valorează mai mult decât aurul pe care îl poartă”.
Şi noi credem că oamenii sunt mai importanţi decât aurul sau orice bolovan care trebuie salvat în concepţia unora. La Roşia Montană oamenii sunt însă în pericol, fiind ameninţaţi de sărăcie şi şomaj în proporţie de peste 80%. Singura speranţă pentru localnicii noştri este demararea proiectului minier. Şi noi considerăm că omul e mai presus de aur, dar omul trăieşte pe pământ, iar aurul e dat de Dumnezeu să fie folosit de om, ca să nu fie supus lipsurilor, săraciei şi mizeriei. Toţi ne naştem pe acest pământ, că vrem sau nu vrem, săraci sau bogaţi, dar noţiunea de OM implică mult mai multe aspecte, pe care doamna Morgestern le-a ignorat.
„În primul rând, la Roşia Montană trebuie salvaţi oamenii, care merită să aibă o viaţă mai bună. Oamenii trăiesc aici de 2.000 de ani din minerit şi au întemeiat tot datorită activităţii miniere comunităţile de astăzi. Nu trăim în stratosferă, să nu rămână nimic după noi. Aceste urme arheologice, de cultură şi civilizaţie încă din perioada romană, merită salvate, dar salvarea lor se poate face doar prin sume imense de bani, care pot veni doar din activităţi economice profitabile. Dacă porneşte proiectul minier, oamenii au locuri de muncă, zona se dezvoltă şi vor fi bani şi pentru mediu şi pentru patrimoniu”, este de părere dr. Andrei Jurcă, preşedintele ONG Pro Roşia Montană.
Maia Morgenstern este într-adevăr o mare actriţă. Este decizia dumneai să se asocieze cu ce doreşte, dar atragem atenţia opiniei publice că este şi dumneaei om, un om care are nevoie să muncească pentru a putea trăi, la fel ca şi noi. Credem că acest clip face parte din munca ei răsplătită pe măsură de cei se află în spatele acestei campanii, a căror identitate nu ne este dezvăluită.
„Am dori doar să atenţionăm că ceea ce face dna. Morgenstern în cariera de la Roşia Poieni, şi nicidecum la Roşia Montană, este o batjocură la adresa localnicilor de aici şi o defăimare a meseriei de miner moştenită la noi în zonă din tată-n fiu. E clar ca nici măcar nu a călcat prin Roşia Montană, din moment ce filmează la Roşia Poieni pretinzând că se află la Roşia Montană. Dacă îi pasă cu adevărat de oameni şi consideră că sunt mai importanţi decât aurul, o sfătuim să vină să stea de vorbă cu noi, să vadă în ce condiţii trăim şi pe urmă să ia o decizie. Mina de stat s-a închis, apa e roşie şi poluează, lumea e săracă. Munţii noştri aur poartă, iar noi cerşim din poartă-n poartă”, adaugă dr. Andrei Jurcă.
Doamnă Morgestern, înainte de a face un film, nu vă interesează şi scenariul? Vă adresăm o întrebare logică: ce scenariu aţi văzut încât v-a determinat să apăreţi cu atâta răutate împotriva unei comunităţi miniere sărace, care e nevoită să-şi ia traista în băţ şi să pornească pe drumurile Europei, aşa cum a făcut badea Cârţan? Dar el, badea Cârţan, a plecat la drum cu un scop nobil, să cunoască rădăcinile poporului român la columna lui Traian din Roma, în timp ce oamenii care sunt nevoiţi să plece acum pe drumurile Europei pentru un loc de muncă, şi datorită dumneavoastră, îşi vor pierde rădăcinile şi nu vor mai avea sentimente faţă de această ţară.
Această reclamă şi-a atins un singur scop: acela de a agita şi de a dezinforma opinia publică. Am vrea să atragem atenţia tuturor românilor că ceea ce face actriţa este doar teatru şi nu are nicio legătură cu realităţile triste din Roşia Montană. Noi trăim în Roşia şi ne luptăm zilnic cu sărăcia şi disperarea, noi cunoaştem greutăţile pe pielea noastră, nu acelea povestite la televizor de oameni care nu au nicio legătură cu noi, cei din Roşia Montană.
Cu stimă şi respect,
Dr. Andrei Jurcă,
Preşedinte ONG Pro Roşia Montană
11:52
doamna Morgenstern cand a citit scenariul a vazut ca va trebui sa spuna ca viata omului valoreaza mai mult decat aurul de sub el. pai si viata si parerea rosienilor de ce nu conteaza pentru dansa? ca pentru ong-urile din spatele clipului se stie de ce nu conteaza, din cauza finantarilor.
17:34
are dreptate domnul Jurca si oricine ajunge in Rosia Montana, ii va da dreptate. saracia si poluarea sunt probleme mari aici si ele nu pot fi rezolvate daca le ignoram, ci prin investitii