Tabără studenţească la metocul Mănăstirii Oaşa
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR), filialele Oradea, Timişoara, Craiova şi Liga Studenţilor din Oradea, Timişoara şi Cluj, organizează Tabăra naţională studenţească „Civilizaţia Românească”. Acţiunea se va desfăşura în perioada 19 – 27 septembrie, la metocul Mănăstirii Oaşa, Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul”, Găbud, judeţul Alba.
În cadrul taberei au loc conferinţe susţinute de stareţul mănăstirii, pr. Iustin Miron, şi pr. Pantelimon Şuşnea de la Mănăstirea Oaşa, ucenici ai părintelui Teofil Părăian, precum şi de alte personalităţi invitate. Tabăra îşi propune promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii ortodoxe româneşti. Programul urmăreşte redescoperirea identităţii naţionale, a celei spirituale, oferirea şi dobândirea de modele autentice de viaţă şi de vieţuire în lume.
Tabăra cuprinde activităţi precum participarea la sfintele slujbe, conferinţe şi discuţii cu studenţii, repetiţii de muzică bizantină, acţiuni în natură, în împrejurimile mănăstirii, pelerinaj la mormântul lui Mihai Viteazul, aflat în apropierea oraşului Turda. Tabăra se va încheia cu hramul Sfântului Ioan Evanghelistul, când tinerii, îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti, vor cânta în strană.
Sorin Poparadu