Trei inculpaţi din dosarul interceptărilor ilegale au fost achitaţi
În dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul interceptărilor telefonice ilegale” au fost trimişi în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia 43 de inculpaţi acuzaţi de săvârşirea infracţiunii privind siguranţa naţională a României şi a unor infracţiuni informatice constând în: realizarea de interceptări neautorizate ale convorbirilor telefonice, discuţiilor în mediul ambiental, transmisiilor tip SMS şi transfer neautorizat de date din sisteme informatice; deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică.
La termenul de judecată din 14 iunie a.c., inculpaţii Mihai Ignat, Cristian Dospinescu şi Ioan Simu Apăvăloaei Hurghiş au declarat în faţa instanţei că recunosc săvârşirea faptelor. Curtea de Apel Alba Iulia a decis disjungerea cauzei cu privire la aceşti 3 inculpaţi şi pronunţarea unei sentinţe în data de 27 iunie a.c.
La termenul din 27 iunie, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât achitarea celor trei pentru săvârşirea infracţiunii privind siguranţa naţională a României şi a unor infracţiuni informatice şi a aplicat inculpaţilor sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 de lei.
Cu privire la inculpatul Ioan Simu Apăvăloaei Hurghiş, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât condamnarea la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 1.000 de lei.
Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile, competenţa de soluţionare a recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Judecarea dosarului cu ceilalţi 37 de inculpaţi va continua la Curtea de Apel Alba Iulia iar termenul de judecată următor a fost stabilit pentru data de 4 septembrie a.c. Sorin Poparadu