Trei persoane au leşinat pe stradă din cauza căldurii

7 august 2012 15:210 comments

Un număr de trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate, iar 110 au solicitat serviciile de ambulanţă în cursul zilei de luni, 6 august, potrivit datelor centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică Alba. Astfel, vorbim de o creştere cu 69,2 mai multe solicitări decât în ziua precedentă.
Toate cele trei persoane sunt din zona oraşului Abrud, iar din informaţiile medicilor DSP Alba, în Alba Iulia nu au fost victime.
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, medicii DSP Alba recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11:00 şi 18:00.
În perioadele de caniculă este recomandat consumul zinic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii sfătuiesc populaţia să consume în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
De asemenea trebuie evitate activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie şi trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, vârstnicilor, persoanelor cu dizabilităţi.

Crinela Toader

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com