Trei saloane ale Secţiei de Pediatrie a Spitalului din Cugir au fost modernizate

24 ianuarie 2013 17:210 comments

Copiii cu vârste între 0 şi 6 luni care necesită îngrijiri în sistem continuu, vor beneficia de condiţii optime de spitalizare. În cursul zilei de miercuri au fost inaugurate trei saloane ale secţiei de pediarie din cadrul Spitalului Orăşenesc Cugir, care au fost modernizate şi dotate cu mobilier corespunzător micilor pacienţi. Lucrările au fost finanţate de către firma Strar Transmission Cugir, al cărei reprezentant, Bernd Krottmayer a participat miercuri alături de primarul, Adrian Teban la inaugurarea celor trei saloane. Edilul Cugirului ne-a declarat că valoarea investiţiei se ridică la aproape 10.000 euro, sumă susţinută integral de STC ca urmare a unui proiecte social stabilit de comun acord. “În cursul anului trecut, am avut mai multe discuţii cu conducerea Starr Transmission Cugir referitoare la stabilirea unui obiectiv social care să fie finanţat de către dânşii. Întrucât reabilitarea şi dotarea spitalului reprezintă prioritatea numărul unu a primăriei, iar necesităţile sunt foarte multe, le-am propus ca fondurile să fie direcţionate către spital, mai exact către secţia de pediatrie. Doresc să le mulţumesc celor de la Starr Transmission şi în special domnului Bernd Krottmayer pentru că au fost sensibili la solicitarea noastră, modernizând cele trei saloane ale secţiei de pediatrie la un nivel de care şi dânşii s-au arătat mulţumiţi. Consider că prin această investiţie s-a mai făcut un pas spre pentru aducerea spitalului la standardele pe care ni le dorim” a declarat primarul Adrian Teban.
Cele trei saloane au fost modernizate începând cu instalaţia electrică, de încălzire şi de apă, cu înlocuirea geamurilor şi a uşilor cu termopan, continuând cu schimbarea mobilierului şi acoperirea pardoselilor cu linoleum antibacterian. Amenajarea saloanelor permite îngrijirea copilului împreună cu mama (sistem baby in room), conform cerinţelor internaţionale UNICEF. Pereţii despărţitori sunt realizaţi din geamuri termopan care oferă posibilitatea supravegherii permanente a sugarilor de către cadrele medicale.
Cu ocazia inaugurării celor trei saloane, oficialii au vizitat şi restul secţiei de pediatrie, fiind însoţiţi de managerul spitalului, Cristian Simu, de doctorul pediatru, Dan Ardelean şi de asistenta şefă, Muntean Graţiana care au subliniat faptul că secţia este una cu cea mai mare adresabilitate din spital, aici fiind internaţi, consultaţi şi trataţi peste 60 de copii lunar.
Potrivit edilului, Adrian Teban, pentru reabilitarea celorlalte saloane din cadrul secţiei de pediatrie se încearcă obţinerea de finanţări din partea mediului de afaceri local” Vreau să subliniez faptul că în cursul acestui an, primăria va continua să investească în spital. Ne-am propus să reabilităm chirurgia şi să amenajăm parcarea policlinicii astfel încât să descongestionăm treaficul din curtea spitalului, pentru a uşura accesul ambulanţelor care transportă bolnavii. Totodată, sperăm ca în viitorul apropiat să demarăm proiectul de modernizare şi dotare a ambulatoriului, investiţie care se va face din fonduri europene. Rămâne ca pentru pediatrie să găsim în continuare sprijin în interiorul comunităţii locale. Suntem la faza în care trebuie să facem un efort considerabil, să recuperăm cei peste 20 de ani în care nu s-a făcut nimic pentru spital. Rezultatele acestui efort le vom vedea peste 2-3 ani, când spitalul din Cugir va fi modernizat în totalitate, iar oamenii vor avea parte de servicii medicale decente.” a declarat primarul Cugirului, Adrian Teban

Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com