Trei sebeşeni cu capul plin de alcool au fost amendaţi de jandarmi

19 noiembrie 2012 17:300 comments

Trei persoane au fost sancţionate în perioada 17 – 18 noiembrie de jandarmii din Sebeş, deoarece, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, au săvârşit fapte de natură contravenţională. Una apelase numărul unic de urgenţe 112 pentru a afla adresa unui bar.
Sâmbătă, Sandra M. ( 40 de ani), domiciliată în municipiul Sebeş, a consumat excesiv alcool după care s-a deplasat în zona centrală a localităţii, arie care la acea oră – 18.00 – era intens circulată. Ajunsă acolo, i-a înjurat pe trecători, iar pe cei care, indignaţi, i-au atras atenţia să înceteze i-a şi ameninţat cu acte de violenţă. Incidentul a fost repede observat de jandarmul care asigură protecţia instituţională a Trezoreriei Sebeş, acesta intervenind şi punând capăt violenţelor verbale. Pentru fapta săvârşită femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei.
Tot sâmbătă, Dumitru H. ( 22 de ani), din Sebeş, a solicitat sâmbătă intervenţia forţelor de ordine deoarece, spunea dânsul, era ameninţat cu bătaia de un grup de tineri. Incidentul a fost semnalat pe strada Mircea cel Mare, iar în ajutorul solicitantului s-a deplasat în regim de urgenţă un echipaj de jandarmerie. La faţa locului s-a constatat că, aflat în avansată stare de ebrietate, bărbatul apelase abuziv numărul 112, motivul real al acestuia fiind dorinţa de a afla noua adresă a unui bar care în trecut îşi desfăşura activitatea comercială în incinta unei clădiri aflate pe strada respectivă. Jandarmii i-au explicat care sunt situaţiile în care se poate apela numărul 112, iar la final l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 de lei.
Duminică, un echipaj de jandarmerie a intervenit în cartierul Mihail Kogălniceanu
deoarece zgomotele care răzbăteau dincolo de pereţii unui imobil deranjau locuitorii din zonă. La faţa locului jandarmii au constatat că Petre E. (22 de ani), aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a folosit aparatura muzicală la intensitate foarte mare, provocând prin aceasta indignarea locatarilor din imediata vecinătate şi intrând în conflict cu aceştia. Jandarmii i-au explicat bărbatului care sunt consecinţele faptei sale şi l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com