Un nou an al programului YouthBank Alba s-a încheiat cu succes

21 iunie 2012 14:570 comments

Miercuri seara, la Alba Iulia a avut loc evenimentul de încheiere a Programului YouthBank Alba Iulia (anul şcolar 2011-2012). În cadrul evenimentului au fost prezentate proiectele finanţate şi au fost premiaţi cu diplome toţi cei implicaţi, de la tinerii din echipele finanţate, coordonatorii lor, organizaţiile gazdă şi liceele din care provin, până la finanţatori, sponsori şi parteneri.
Programul YouthBank este implementat local de Fundaţia Comunitară Alba şi este administrat împreună cu echipa YouthBank, formată din adolescenţi selectaţi şi instruiţi în acest scop şi urmăreşte constituirea, promovarea şi administrarea unui fond special destinat proiectelor implementate de către liceenii din Alba Iulia.
În cei trei ani de program au fost finanţate 26 de proiecte depuse de elevi ai liceelor din Alba Iulia, valoarea totală a finanţărilor acordate fiind de peste 42.000 lei.
Cele 9 proiecte finanţate în acest an cu aproape 17.000 lei înseamnă finanţarea ideilor şi iniţiativelor a 33 de liceeni din municipiu, care pot fi tot atâţia lideri de mâine ai comunităţii, 7 organizaţii gazdă pentru proiectele lor (ONG-uri locale în cvasimajoritate) şi 5 licee albaiuliene care au dat tineri implicaţi în finanţările din acest an de program. În cei 3 ani de program au fost finanţate 26 de proiecte provenind din 8 licee din municipiul Alba Iulia, ceea ce nu e puţin deloc, dar este şi o invitaţie adresată celorlalte şcoli să depună proiecte mai multe şi mai bune. Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com