Vineri Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Apostol Andrei

28 noiembrie 2012 18:300 comments

Sfântul Apostol Andrei este primul dintre ucenicii lui Iisus, numit astfel şi „cel întâi chemat”. În ziua în care Iisus a venit la Iordan şi a fost botezat de Sf. Ioan, acesta din urmă le-a spus celor prezenţi că Iisus este Mântuitorul cel aşteptat, Fiul lui Dumnezeu. Înţelegând aceste cuvinte ca o îndrumare a lor, Andrei şi Ioan au mers după Iisus, devenind primii Săi discipoli.
Fiind primul Apostol al Mântuitorului, se poate spune că Andrei a stat cel mai mult în preajma lui Iisus, fiind prezent chiar şi la botezul său în Iordan. În Sfânta Scriptură nu avem date referitoare la activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei, dar unele mărturii istorice ne oferă câteva informaţii în acest sens, spunându-ne că Sfântul Apostol Andrei a vestit Evanghelia pe teritoriul Sciţiei, care cuprinde şi Dobrogea de astăzi.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în 1995 ca Sfântul Apostol Andrei să fie înscris în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar din 1997 l-a proclamat drept “ocrotitorul României”. Mai mult, în 2001 a hotărât ca ziua de 30 NOIEMBRIE, sărbătoarea Sfântului Andrei, să fie proclamată şi cinstită ca sărbătoare bisericească naţională a României. Astfel, exact înainte cu o zi de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, care aniversează formarea statului naţional unitar, poporul român are şi o zi naţională creştină, în care este prăznuit cel căruia i se datorează formarea sa ca popor creştin. Începând din acest an an 30 noiembrie, ziua prăynuirii Sfântului Apostol Andrei este declarată zi liberă de statul român.
l Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com