ALRO Slatina – Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0, la pauză)
În etapa a III-a a Ligii a II-a, Unirea Alba Iulia s-a deplasat la Slatina cu gândul de a câştiga puncte, dar, din păcate pentru elevii lui Stelian Gherman, s-au văzut învinşi de ALRO Slatina.
Meciul a debutat slab, fară prea multe ocazii de poartă, primele 20 de minute fiind mai mult de tatonare, de ambele părţi. Precup, omul care a ratat penalty-ul în tur, s-a revanşat, înscriind în minutul 22 al partidei la colţul lung, după o greşeală a fundaşilor centrali, care au “bâlbâit” o minge în careu.
Minutul 31 al partidei l-a regăsit pe Oară în atac, acesta şutând puţin peste transversala porţii lui Savu. În minutul 45 al partidei, Pleniceanu a înscris după centrarea lui Bucurică, dar golul a fost anulat, pe motiv de offside.
După pauză, meciul nu a crescut în intensitate; gazdele au ratat două oportunităţi bune, prin Muscă şi Ene, Pascal reuşind să intervină salvator. În minutul 87 al partidei, Creţu a înscris cu un şut din 15 metri la colţul scurt. Când totul părea pierdut, Stan a reuşit să-l întindă serios pe Sava, după o lovitură de cap, iar Mureşan a scos un penalty în minutul 90+1 şi Pleniceanu a înscris cu siguranţă.
După acest meci, Unirea face rocadă cu ALRO în clasament, iar etapa viitoare elevii pregătiţi de Stelian Gherman va întâlni acasă FC Olt.
Unirea Alba Iulia: Pascal, Oltean, Şerban, Bumbac (76 Stan), Bucurică (68 Oprea), Oară, Pleniceanu, Militaru (89, Coţolan), Florea, Mureşan, Petrescu. Rezerve: Lasc, Grozav, Potopea, Ciofu. Antrenor: Stelian Gherman.
Marcatori: Precup 22, Creţu 87/Pleniceanu 90+1. (C.C.)