Astăzi, Unirea Alba Iulia se reuneşte
Pauza a fost mai mult decât lungă pentru Unirea Alba Iulia, gruparea ce tocmai a revenit din Liga I şi care ocupă o poziţie în clasament ce duce în acest moment în eşalonul terţ. Astăzi, la ora 11:00, goarna adunării sună şi pentru trupa pregătită de Adorian Himcinschi. La antrenament sunt aşteptaţi să sosească şi câţiva stranieri pentru a susţine probe de joc la gruparea din Cetatea Marii Uniri.
Obiectivul Unirii nu este altul decât evitarea retrogradării. Echipa ce nu de mult se lupta de la egal la egal cu Steaua Bucureşti a ajuns să fie umilită pe propriul teren de echipe precum FC Silvania Şimleu-Silvaniei, FC Argeş şi Voinţa Sibiu.
Din păcate, perspectivele alb-negrilor nu sunt tocmai cele mai roz. La echipă nu au rămas decât copii albaiulieni, iar din vechea trupă din Liga I se mai află doar Gabriel Rotaru, Ciprian Selagea, Bogdan Bucurică şi Nicuşor Stanciu.
În acest retur, pe Cetate vor poposi următoarele echipe: Alro Slatina, Petrolul Ploieşti, Arieşul Turda, ACU Arad, FC Bihor Oradea, Politehnica Iaşi, UTA Arad. Astfel că majoritatea pretendentelor la promovarea în elită vor juca pe stadionul albaiulian, iar în aceste condiţii misiunea uniriştilor devine una tot mai greu de îndeplinit.
Secundul Bicheşi a părăsit corabia uniristă
Unirea Alba Iulia nu mai are antrenor secund şi nici antrenor cu portarii. Secundul Bicheşi a renunţat la echipa de seniori a Unirii Alba Iulia. Totuşi, acesta va rămâne în cadrul clubului şi se va ocupa de două grupe de copii şi juniori. Acesta a mărturisit că motivele sunt mai delicate şi nu au referire la clubul alb-negru. ”Am renunţat la echipa de seniori pentru că aşa am considerat eu că este mai bine, am nevoie de mai mult timp liber pentru a mă ocupa de familie. Nu a fost vorba de nici o problemă legată de club, e vorba de ceva personal. Mă voi ocupa mai departe de grupele de copii şi juniori ”, a declarat Adrian Bicheşi, antrenor Unirea Alba Iulia. Locul lui Bicheşi ar putea fi luat de către Raul Unchiaş.
În ceea ce priveşte portarii, postul de secund nu ar fi exclus să-i revină veteranului Gabriel Rotaru.
Cătălin Crăciun