Baschetul profesionist s-a terminat cu o seară de caritate din care s-au adunat 5.000 de euro pentru Asociaţia “Maria Beatrice”

4 aprilie 2013 10:042 comments


DSCN0850
După spectacolul oferit la meciul stelelor din Liga Naţională de Baschet Feminin, oamenii cu suflet s-au mutat la Hotel Parc unde a avut loc un bal de caritate care a avut ca şi scop strângerea de fonduri pentru Asociaţia „Maria Beatrice”. Deşi licitaţia nu a mai avut loc din cauza prezenţei reduse, Asociaţia a fost ajutată cu 5.000 euro, bani veniţi din partea FRB, RMGC şi CSU.
Imediat după meci, în jurul orelor 22:30 a fost organizat un bal de caritate la Hotel Parc la care şi-a făcut simţită prezenţa o parte din jucătoarele All Star Game, câteva baschetbaliste ale echipei CS Universitatea, reprezentanţi ai Universităţii 1 Decembrie 1918, reprezentanţi ai RMGC, oficialii CSU şi jurnalişti locali. Balul a început cu o prezentare a cazului “Maria Beatrice” şi a Asociaţiei din care face parte, prezentare făcută de tatăl acesteia, Sebastian Onac. În urma prezentării acestui caz s-au donat 5.000 de euro, din care 2.000 au venit de la Compania “Roşia Montana Gold Corporation”, tot 2.000 de euro de la Federaţia Română de Baschet şi încă 1.000 euro de la CS Universitatea Alba Iulia.DSCN0849
Din păcate licitaţia nu a mai avut loc, o parte din jucătoare au plecat după meci acasă având să pregătească următoarele dispute din baschet.
Prezenţa redusă nu a fost un motiv de “stres” pentru baschetbaliste care după ce au luat masa au servit un pahar de vin bine meritat după cele 3 zile de baschet profesionist oferit albaiulienilor.

2 Comments

  • ma bucur ca macar investitorii se implica in sprijinirea comunitatii, ca vad ca autoritatile nu isi arata niciodata interesul!

  • Felicitari celor de la RMGC, celor de la Universitatea “1 Decembrie” si celor de la Federatia Romana de Baschet si felicitari organizatorilor ca au aratat ca macar lor le pasa de oameni!

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com