Breanna Salley şi Becca Tobin şi-au dat acordul pentru a continua la CS Universitatea Alba Iulia
Chiar dacă baschetul este în vacanţă, oficialii echipei CSU Alba Iulia nu au timp de relaxare şi au început deja alcătuirea formaţiei pentru sezonul viitor. După Eniko Tarţa, CS Universitatea Alba Iulia a ajuns la un acord şi cu alte două jucătoare care au evoluat în sezonul trecut: Breanna Salley şi Becca Tobin.
Una dintre cele mai iubite sportive de la CS Universitatea, Breanna Salley, care a fost desemnată Miss Baschet 2012, a ajuns la o înţelegere şi pentru sezonul viitor.
Cealaltă sportivă din Statele Unite ale Americii, Becca Tobin a ajuns şi ea la o înţelegere privind un angajament pe sezonul 2012-2013. Şi Becca Tobbin va rămâne în lotul Universităţii, după ce în acest retur a reuşit să convingă.
Aşadar, din echipa de sezonul trecut vor rămâne cel puţin trei sportive de bază: Eniko Tarţa, Breanna Salley şi Becca Tobin. Baschetbalistele din SUA vor semna contractele cu gruparea albaiuliană în aceste zile. (C.C.)