Consilierii PNL Alba Iulia: Dacă nu se face nimic în 2014 vom asista la “părăstasul de un an al FC Unirea”
După ce au trezit interesul procurorilor DNA privind finanțările Fotbal Club Unirea, fiind chemați să dea cu subsemnatul în fața autorităţilor de cercetare, consilierii locali se tem acum să mai aloce chiar și 1 leu clubului sportive. Totuşi în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi la sediul PNL Alba Iulia, consilierii liberali din Consiliul Local al municipiului nostru, reprezentați prin Gabriel Pleşa, Rareş Buglea, Vasile Petric şi Dan Zdrânc au declarat că vor să susțină Clubul de fotbal “Unirea” cu bani din bugetul local, mai ales că anul viitor clubul va sărbători 90 de ani de activitate. Subiectul a fost adus în discuție de consilierul Rareș Buglea în ședința PNL Alba, care susține că, în cazul în care nu se face ceva curând, “anul viitor, când echipa va împlini 90 de ani, nu vom sărbători acest moment, ci părăstasul de un an al FC Unirea”.
“Acest cartof fierbinte de care nu vrea să se mai apropie nimeni trebuie într-un fel sau altul rezolvat și căutată soluție pentru că trebuie să relansăm fotbalul albaiulian… Președintele Dăscălescu a spus că Unirea este la un pas de de dispariție. Și vorbim de echipa Unirea cu întreg palmaresul său “ a precizat Buglea.
Consilierii PNL Alba Iulia speră că alături de colegii din PSD intenționează ca până cel târziu în luna martie a.c. să inițieze un proiect de hotărâre prin care să propună o nouă formulă de asociere cu clubul de fotbal Unirea. Respectivul proiect ar urma să fie făcut în colaborare cu mai mulţi jurişti şi specialişti în acest domeniu „Este păcat să se piardă 88 de ani de tradiţie, e păcat să pierdem centrele de juniori şi copii pe care le-a dezvoltat această echipă” a spus Gabriel Pleşa.
Trebuie precizat că în ultima şedinţă de CL a municipiului Alba Iulia, aleşii locali nu au alocat nici un leu clubului de fotbal FC Unirea deşi preşedintele acestuia Mihai Dăscălescu a solicitat un million de lei pentru ca echipa să supravieţuiască.
21:29
0 lei din taxele noastre! Consilieri, faceti cum zic cetatenii… nu nepotismele!