„Cupa României este o oportunitate pentru noi”

24 ianuarie 2013 17:230 comments

Sârbul Miroslav Popov a fost prezentat oficial ca antrenor principal al echipei CS Universitatea. Cu o vastă experiență în baschetul feminin, Popov va trebui să pună umărul la redresarea și îmbunătățirea jocului echipei.
Primul test pentru Popov va fi sâmbătă, la Satu Mare cu echipa lui Dan Fleșeriu, formație care a învins mereu CS Universitatea Alba Iulia. „Mulțumesc pentru primire și mă simt binevenit aici. Știți, munca mea este foarte clară aici, voi lucra mult pentru a scoate ce-i mai bun din mine, din experiența mea, pentru a face o echipă mai bună cu aceste jucătoare. Încerc să fac ce-i mai bun anul acesta și să ajungem într-o poziție mai bună decât acum. Cupa României este o oportunitate pentru Alba Iulia. Dacă vom fi pregătiți bine pentru acele două jocuri, vom putea câștiga cupa”, a declarat Miroslav Popov, antrenor principal CSU Alba Iulia.
Popov nu s-a speriat de ce a găsit la Alba Iulia, deși echipa nu joacă un baschet spectaculos în acest moment. Și a mărturisit că știe exact ceea ce trebuie făcut. „Echipa este foarte bună, dornică de muncă, toată ambianța care înconjoară clubul e în regulă. Trebuie să fim calmi, să muncim din greu. Primul antrenament a fost foarte bun, fetele au fost surprinse de ceea ce am așteptat de la ele, am nevoie de câteva zile pentru a vedea tot ceea ce pot ele”, a declarat Popov.

Daniel Breaz: „Îi mulțumesc lui Tomas Bilek pentru ceea ce a făcut la Alba Iulia”
Rectorul UAB consideră că schimbarea lui Bilek a venit deoarece clubul își dorea mai mult. Daniel Breaz a reamintit din nou că final four-ul din Cupa României ar putea avea loc la Alba Iulia. „Avem un antrenor nou, pentru că ne dorim mai mult, iar eu, aici, îi mulțumesc lui Tomas Bilek pentru ceea ce a făcut la Alba Iulia, îi doresc mult succes în cariera care abia a început; dânsul a considerat că e momentul să ne despărțim, probabil a considerat că nu ne putem duce la bun sfârșit obiectivul. Atunci am decis să mizăm pe experiența lui Miroslav Popov, este ceea ce ne dorim pentru echipa de baschet. Să sperăm că jocul va merge și mai bine și ne vom îndeplini obiectivele și poate le vom depăși. Îi urez bun venit domnului Popov la Alba Iulia”, a declarat Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Sâmbătă va fi primul test pentru Popov, când va întâlni CSM Satu Mare, iar Tomas Bilek va părăsi țara în zilele următoare.

Miroslav Popov a condus marți seară primul antrenament al echipei CSU Alba Iulia. Vezi reacția fetelor
CSU Alba Iulia are un antrenor nou, de marți seara. Sârbul Miroslav Popov a sosit la Alba Iulia, pentru a redresa echipa aflată pe locul 4 în campionat și calificată în semifinalele Cupei României. Misiunea lui Popov e aceea de a îndeplini obiectivele impuse de conducerea clubului.
Serios și atent la fiecare exercițiu, Popov a oprit în repetate rânduri antrenamentul pentru a le explica fetelor cum să stea în teren, să se apere sau să atace. Şedința de pregătire a fost un adevărat câmp de luptă, fetele pregătindu-se cu determinare și ambiție.
Chiar dacă a fost doar primul antrenament, Popov a dat încredere fetelor și a redat pofta de a juca baschet echipierelor de la CS Universitatea Alba Iulia. „A fost un antrenament destul de ok, deocamdată, greu. Antrenorul pune accentul pe detalii ceea ce e foarte bine pentru noi, încearcă să ne corecteze fiecare ce greșeli are, încearcă să ne ajute și cu siguranță vom juca un baschet mai de calitate. A fost o schimbare benefică pentru echipa noastră și necesară. Cu multă muncă cu siguranță putem produce surprize”, a declarat Eni Laza, baschetbalistă la CSU Alba Iulia.
Și Katya Abramzon s-a simțit bine la prima ședință de pregătire cu Popov, iar optimismul a revenit în tabăra echipei din Alba Iulia. „Avem de învățat multe de la noul antrenor, mi-a plăcut, a fost benefic pentru noi. Sunt încântată de primul antrenament”, a declarat Katya Abramzon.

Rectorul prezent la antrenament
Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz a fost și el prezent la primul antrenament a lui Popov, acesta a făcut cunoștință cu noul antrenor și așteaptă lucruri pozitive de la noul antrenor.
Să nu uităm totuși că Miroslav Popov va avea la dispoziție doar 4 zile pentru a pregăti jocul cu CSM Satu Mare, astfel că o minune duelul cu echipa lui Fleșeriu ar fi aproape imposibilă, dar primul antrenament al tehnicianului sârb, dă încredere că la Alba Iulia pot fi obținute rezultate notabile în baschetul feminin.

Cătălin Crăciun

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com