Derby în primul meci pe teren propriu pentru CSU Alba Iulia

10 octombrie 2013 12:381 comment

baschetMeci derby în prima apariție pe teren propriu din acest campionat pentru CSU Alba Iulia. Echipa universitară întâlnește sâmbătă, 12 octombrie 2013, cu începere de la ora 18:00, pe CSM Târgoviște, într-un meci care contează pentru etapa a II-a a Campionatului Național de baschet feminin. Meciul se anunță unul dificil pentru universitare, având în vedere că întâlnesc una din principalele contracandiate la titlu, vicecampioana de anul precedent și o echipă de marcă în campionatul românesc. Totuși, gazdele ar putea avea unele atuuri, date de faptul că joacă în fața propriilor suporteri și sunt o echipă mai omogenă, reunindu-se cu câteva săptămâni înaintea dâmbovițencelor.
În ceea ce privește debutul de sezon, ambele formații sunt neînvinse, reușind calificări fără probleme în sferturile Cupei României, dar și victorii mai mult decât convingătoare în prima etapă din campionat. Chiar mai mult, în etapa inaugurală din Liga Națională ambele echipe au reușit performanța de a marca 100 de puncte, CSU, în victoria din deplasare cu BCM Danzio Timișoara, scor 100-37, iar vicecampioanele în succesul de pe teren propriu, scor 111-28, cu Nova Vita Tg. Mureș.
În întâlnirile directe, avantajul este clar de partea trupei din județul Dâmbovița, care conduce cu scorul de 11-1, reușind să câștige și ultima partidă face to face, cea decisivă din semifinala campionatului precedent, disputată în Sala Sporturilor din Târgoviște.
În pauza competițională, ambele formații au suferit importante modificări de efectiv. Astfel, la CSU au sosit nu mai puțin de 9 jucătoare noi în lot, continuitatea rămânând însă pe banca tehnică, formată în continuare din Miroslav Popov, antrenor principal și George Lăncrănjan, antrenor secund, ajutați de directorul sportiv Nicușor Marcu, revenit după două sezoane la echipă. De cealaltă parte, în tabăra CSM-ului se regăsesc nu mai puțin de 10 sportive noi, dintre care cinci din Statele Unite ale Americii, una din Ungaria și patru românce. La echipa din Târgoviște, schimbarea s-a petrecut și pe banca tehnică, noul antrenor principal fiind sibianul Dan Fleșeriu, ultima oară la CSM Satu Mare, care îl înlocuiește pe Florin Nini, trecut în campionatul național masculin, la Energia Rovinari.
“Este primul meci din campionat pe teren propriu și întâlnim chiar vicecampioana, este foarte important să jucăm bine. Târgoviște are o echipă bună, am vizionat jocurile lor, au doi pivoți masivi, plus Ancuța Stoenescu, jucătoare care și-a revenit după accidentare și practică un baschet bun. Cu toate acestea noi avem o echipă puternică și ne dorim să câștigăm, va fi un meci interesant. Sper doar ca fetele să lupte, să dea totul în teren și în aceste condiții nu ar trebui să avem probleme” a declarat Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com