Europa Alba Iulia va juca în deplasare cu Naţional Sebiş
Europa Alba Iulia va juca, vineri, în depalsare, în cadrul etapei a II-a din Liga a III-a, cu Naţional Sebiş, formaţie ce are în componenţă jucători experimentaţi, iar trupa pregătită de Radu Andone speră să recupereze punctele pierdute în prima rundă cu Olimpia Satu Mare.
Radu Andone are trei jucători incerţi pentru jocul de vineri, este vorba de atacantul Felindean (roşu în gât) şi de mijlocaşii Costan şi Apetri, ultimii doi având uşoare probleme medicale.
„Întâlnim o echipă bună, cu jucători care au experienţă, dar eu sunt încrezător în echipă, mergem acolo să recuperăm punctele pierdute acasă, sperăm să facem treabă bună. Îmi doresc să nu mai repetăm greşelile din trecut, de la jocul cu Olimpia Satu Mare”, a declarat Radu Andone, antrenor principal Europa Alba Iulia.
În această săptămână, albaiulienii i-au legitimat şi pe Paul Muntean şi Radu Danciu.
Cel mai probabil, Radu Andone va trimite în teren următoarea echipă: Răducanu – Arsene, Oară, Andrea, Circov – Lupşan, Andone, Hârciagă, Bratima – M. Cristea şi P. Muntean. (C.C.)