Juniorii „alb-negrilor” au pierdut disputa din Cupa României

29 august 2012 17:250 comments

Alb-negrii nu au făcut deplasarea cu echipa mare, evoluând o formaţie de juniori. Seniorii au fost menajaţi pentru disputa din prima etapă împotriva celor de la FC Maramureş Univ. Baia Mare.
Juniori Unirii Alba Iulia a început partida de la Câmpia Turzii cu stângul, Seso marcând în prima fază a meciului prin Moţet, care l-a executat pe mai puţin experimentatul portar al alb-negrilor, Weber. Prima ocazie a alb-negrilor a fost irosită de Moga, care a tras peste, de la aproximativ 16 metri. În minutul 20, Moteţ a reuşit dubla, marcând cu capul după un corner bine executat de Mocan. Golul trei al gazdelor a fost marcat de Tarcea, după o eroare a tânărului portar albaiulian, care a ieşit pe sub minge după o lovitură de colţ.
Repriza secundă s-a desfăşurat tot la poarta alb-negrilor, Seso reuşind să mai marcheze un singur gol prin Mărginean, care a fructificat o pasă frumoasă trimisă de Sorcoiu prin apărarea albaiulienilor. Alb-negrii au ieşit în evidenţă prin bara lui Contor şi ocazia mare de gol a lui Maxim.
„A fost o experienţă utilă pentru majoritatea juniorilor prezenţi azi la joc, care practic şi-au făcut debutul într-un joc oficial sub culorile Unirii şi cu un adversar superior ca vârstă şi experienţă. Victoria gazdelor nu poate fi contestată, dar câştigurile noastre constau în experienţa acumulată de cei care au debutat astăzi. În anumite momente, am fost egali în joc cu adversarul nostru şi regretul e că nu am marcat. După un început ezitant, jocul a fost echilibrat mai ales în repriza secundă, dar păcat de golurile primite din faze fixe. Sunt convins că o parte din jucătorii prezenţi azi în teren, într-un an, doi, vor deveni jucători importanţi în cadrul echipei mari”, a declarat Florian Brumaru, antrenor juniori B, Unirea Alba Iulia.
De menţionat este faptul că la Unirea Alba Iulia au debutat mai mulţi juniori, respectiv Costantea, Rus, Drăghiciu, Maxim, Lasconi, Tamaş, Weber, Morar şi Schiau. Filip Morar, component al naţionalei U-16, a reuşit să debuteze la echipa mare a alb-negrilor la vârsta de 15 ani şi 8 luni, astfel Unirea Alba Iulia continuă promovarea tinerilor talente în fotbalul „mare”.
Unirea Alba Iulia părăseşte Cupa României, după primul ei tur în această competiţie. Vineri, „alb-negrii” vor debuta în Liga a II-a împotriva celor de la FC Maramureş Univ. Baia Mare, urmând ca marţi să evolueze un amical de lux împotriva CFR Cluj, pe Stadionul „Cetate”.

Cătălin Crăciun

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com