Medalii de aur pentru atletele albaiuliene
Sportivele de la CS Unirea şi CS Universitatea s-au întors cu o salbă de medalii de la Campionatele Naţionale de Marş de la Bucureşti. Întrecerea s-a desfăşurat pe distanţa de 20 de kilometri.
Din lotul deplasat la CN de la Bucureşti, au obţinut medalii Ana Rodean, la senioare şi Maria Acatrinei, Maria Neag şi Francisca Molnar – titlurile de campioane naţionale la junioare.
”Rezultatele sunt foarte bune, peste aşteptări, în legătură cu Ana Rodean, a făcut un concurs foarte bun, în care a confirmat forma foarte bună şi progresul făcut în acest an. Celelalte trei junioare au participat în premieră la o cursă aşa lungă şi au reuşit să se mobilizeze foarte bine”, a declarat Gabriel Avram, antrenor CS Unirea Alba Iulia.
Sportivii care au participat la Bucureşti sunt pregătiţi de Gabriel Avram şi de Mariana Bucerzan. Pe 20 iulie, vor participa la CN de Juniori I, la Bucureşti. (C.C.)