Patru albaiulience la Campionatul Balcanic de Marş

5 aprilie 2012 15:260 comments

În Capitală va avea loc sâmbătă, 7 aprilie, Campionatul Balcanic de Marş, o competiţie la care vor lua parte şi 4 sportive din Alba Iulia: două dintre acestea au fost selecţionate să reprezinte România în competiţiile internaţionale viitoare, iar celelalte două pot participa la Balcaniadă dar fără ca rezultatele să fie înregistrate în clasamente oficiale. Acum însă au şansa de a-şi demonstra valoarea şi a fi selecţionate pentru competiţiile internaţionale.
În competiţia senioarelor vor lua startul Ana Rodean şi Ana Maria Groza. Ana Rodean este deţinătoarea titlului de campioană naţională şi va reprezenta România, iar prin rezultat va puncta în clasamentul oficial. Ana Maria Groza va concura fără să puncteze în clasamentul oficial. Ambele sportive sunt legitimate la CS „Unirea” şi CS Universitatea Alba Iulia şi au mari şanse de a fi prezente în lotul României, care va participa în luna mai la Cupa Mondială de la Saransk, Rusia.
De asemenea, vor participa două junioare: Mihaela Acatrinei, vicecampioana naţională de la junioare 2, care va reprezenta România în clasamentul oficial; a doua junioară este Bianca Molnar, medaliată cu bronz la CN de junioare 2; ea va concura fără a puncta în clasamentul oficial. Ambele sportive sunt legitimate la LPS Alba Iulia şi CS „Unirea” Alba Iulia.
Sportivele vor fi însoţite de către antrenorii lor: Gabriel Avram, Horia Ştef şi Mariana Bucerzan.
„După medaliile obţinute săptămâna trecută de către Anca Bunea la Campionatul Balcanic de Cros din Turcia, am încredere că fetele se vor întoarce acasă cu medalii şi de la această competiţie!”, a declarat Gabriel Marius Anghel, directorul CS Unirea Alba Iulia. Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com