Performanţa Ighiu – Olimpia Gherla 1-2

18 iunie 2012 15:160 comments

Prima manşă a disputei dintre Performanţa Ighiu şi Olimpia Gherla s-a disputat pe Stadionul „Cetate”, pe o căldură sufocantă, cu aproximativ 150 de suporteri în tribune, dar şi cu o galerie a oaspeţilor formată din aproximativ 10 suporteri, care au cântat pe tot parcursul meciului.
Meciul a fost unul aproximativ echilibrat, cu un plus pentru oaspeţi, care s-au jucat cu ocaziile în ambele reprize. Răzvan Frenţiu (golgeterul Liceului Economic în Cupa Liceelor) a reuşit să deschidă scorul în minutul 32, după ce unul dintre fundaşii centrali ai oaspeţilor a sărit pe sub minge, iar Frenţiu, scăpat singur cu portarul, nu a iertat. După doar 2 minute, Crişan a lovit greşit balonul şi l-a trimis în propria poartă.
Repriza secundă, gazdele s-au stins încet, iar oaspeţii au trecut în avantaj în minutul 54, după o eroare în apărarea celor de la Ighiu. Szabo a înscris pe sub Ţăran.
Adrian Florea a trimis în teren următoarea formulă: Ţăran, T.Varga (50 Stanciu), Florea, Crişan, A.Varga (90 Raţiu), Dobârtă, Vinţan (68 Trif), Frenţiu, Benchea (77 Miclea) , Mihăţan (51 Necreală), Cioară.
A doua manşă a play-off-ului pentru accederea în faza următoare a competiţiei se va disputa la Gherla, pe 23 iunie, cu începere de la ora 17.30. Cătălin Crăciun

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com