Starea actuala a partiilor de schi din judetul Alba (3-5 Ianuarie 2014)
Info turism: Domeniul schiabil Sureanu si Arieseni (Vartop si Nucet)
-
Domeniul Schiabil Şureanu
Pârtii: 9 (A_1, A_2, A_3, C_1, C_2, C_3, C_4, S_1, S_2)
Lungime: 10 km
Altitudine maximă: 2.010 m
Tunuri de zăpadă:nu
Webcam:nu
Nocturnă:nu
Semnal mobil:Cosmote
Evaluare generală: stratul de zăpadă este în continuă scădere la Șureanu iar primele ninsori anunțate (slabe cantitativ, începând cu seara de Duminică) nu vor asigura un plus semnificativ de zăpadă. Șureanu continuă să fie unul din foarte puținele domenii schiabile din țară unde există zăpadă naturală, însă schiorii sunt nevoiți să se mulțumească cu un strat de omăt insuficient și problematic pentru calitatea echipamentelor lor. De asemenea, nu toate pârtiile sunt deschise în această perioadă iar drumul pe ultima porțiune pune probleme de acces. Pentru detalii precise despre starea pârtiilor, contactați personalul Domeniului Schiabil Șureanu (tel. 0258 738 121 sau 0258 738 102).
Acces: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h.
Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa: este asfaltat aproape în totalitate (excepție făcând o serie de porțiuni între lacul Tău și lacul Oașa) și este practicabil oricărui tip de autovehicul.
Starea drumului între lacul Oașa și Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): drumul este deszăpezit și nu prezintă probleme semnificative. Există o singură porțiune dificilă, între Luncile Prigoanei și Poarta Raiului, unde s-au format gropi și șanțuri greu de traversat în special de către mașinile cu gardă joasă. Sunt necesare lanțurile pentru roți. De asemenea, evitați să coborâți de la pârtii în jurul dimineții (când majoritatea mașinilor urcă la pârtii) și să urcați spre pârtii în jurul amiezii / după-mesei (când majoritatea mașinilor coboară de la pârtii) pentru că drumul este îngust și se pot crea blocaje.
Pârtii și strat de zăpadă: din cele 9 pârtii, în acest weekend vor fi funcționale 7 (A_1, A_2, A_3, C_1, C_2, C_3, C_4). Celelalte 2 pârtii (de pe vârful Șureanu) vor fi închise întrucât teleschiul care le deservește este defect. Menționăm că cele mai practicabile pârtii sunt A_3, A_1 (practicabilă pe trei sferturi din lungime) și C_1. Restul pârtiilor conțin multă gheață. Stratul de zăpadă bătătorită măsoară, acum, aproximativ 10 cm grosime și prezintă pietre și iarbă în special pe vârfurile de pantă. Zona de off-piste este inaccesibilă datorită stratului insuficient de zăpadă powder.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Șureanu va ninge slab Duminică seara. În weekend, cerul va fi senin și, deci, va oferi condiții foarte bune de schi. Temperaturile se vor încadra între -7 și 2 grade Celsius. Vântul va sufla cu mai mare intensitate la altitudini de peste 1.800 m. Vizibilitatea pe pârtii este foarte bună.
Instalații de cablu: teleschiul „Curmătura” și telescaunul vor funcționa în regim normal, între orele 09.30 – 16.30. Teleschiul „Șureanu” nu va funcționa în acest weekend.
Servicii turistice: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; monitor de schi în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; monitor de schi & snowboard la baza pârtiilor; centru de închirieri schi & snowboard în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; centru de închirieri schiuri la baza pârtiilor; trei après-ski-uri pe Domeniul Schiabil Șureanu; unități de cazare la Oașa, în Luncile Prigoanei și în Poarta Raiului.
Sfaturile Serviciului Turism:
– în cazul blocajelor pe drum îngust (între lacul Oașa și pârtii), nu virați foarte mult dreapta, întrucât puteți aluneca cu roțile mașinii în șanțul drumului.
– înarmați-vă cu răbdare pentru starea drumului și cu multă îngăduință pentru starea pârtiilor.
– nu coborâți cu viteză excesivă pe pârtii.
-
Arieşeni (Vârtop și Nucet)
Pârtii: 3 (Vârtop 1, Vârtop 2 în județul Alba, Piatra Grăitoare în județul Bihor)
Lungime: 3 km
Altitudine maximă: 1.400 m
Tunuri de zăpadă:nu
Webcam:da
Nocturnă:da
Semnal mobil:toate rețelele
Evaluare generală: la Arieșeni, stratul de zăpadă este foarte redus, făcând greu practicabile pârtiile de schi.
Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.
Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.
Pârtii și strat de zăpadă: stratul de zăpadă bătătorită atinge aproximativ 10 cm, fiind greu practicabil pentru schi și snowboard. Cele două pârtii (Vârtop 1, Vârtop 2 situate în Arieșeni, județul Alba) sunt parțial funcționale. Pârtia Piatra Grăitoare (situată în județul Bihor) nu este încă deschisă. Din păcate, zona de off-piste este inaccesibilă datorită stratului insuficient de zăpadă powder.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Arieșeni va fi vreme destul de frumoasă în weekend, cu cer parțial înnorat. Duminică seara va fi lapoviță și ninsoare. Temperaturile se vor încadra între -2 și 3 grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtie este maximă, nefiind afectată de condițiile meteo.
Instalații de cablu: cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până Duminică, între orele 09.00 – 17.00. De asemenea, pârtiile sunt prevăzute cu instalație de nocturnă.
Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.
Sfaturile Serviciului Turism:
– evitați vitezele mari, având în vedere că zăpada este insuficientă.
SURSA: APUSENITV.RO
12:13
Ma, prieteni, voi dati starea partiilor dupa ce s-a incheiat weekendul cu pricina…