Steaua Bucureşti – Chelsea Londra, un meci între două campioane ale Europei

6 martie 2013 11:510 comments

steauaSteaua va disputa joi de la ora 20.00 cel mai important meci din acest an, contra echipei Chelsea Londra pe Naţional Arena. Meciul reprezintă prima manşă din optimile Europa Ligue după ce Steaua a reuşit să elimine Ajax într-un retur dramatic.

Fostul jucător al Stelei, Ladislau Boloni este de părere că Steaua are şanse mari să se impună în faţa echipei londoneze dar contestă modul de vânzare al biletelor la meciurile importante “Un preşedinte nu trebuie să se ocupe personal de vânzarea biletelor, trebuie să aibă oameni competenţi în jur care să facă acest lucru, să existe o structură demnă de un club profesionist. Fiecare club ar trebui să sacrifice o parte dintre biletele la meciurile importante şi nu numai, pentru a fi acordate personalităţilor, foştilor jucători sau membri ai staff-ului tehnic.”, a mai spus Boloni. Biletele la marele meci s-au epuizat repede, fiecare persoană a putut să achiziţioneze patru bilete cu un CNP. Pe viitor oficialii Stelei vor implementa o strategie de marketing diferită prin vânzarea a maxim două bilete pentru un CNP şi creşterea numărului de bilete care se vor vinde pe internet. Site-ul oficial al echipei din Ghencea a anunţat în seara de marţi, 26 februarie că biletele s-au vândut în totalitate.

Gazonul de pe Naţional Arena a creat probleme de-a lungul timpului. Conducătorii Stelei doresc să aibă un gazon impecabil la meciul de joi şi au adus, cu tirurile, 400 de metri pătraţi de iarbă, care au fost deja montaţi pe Arena Naţională. Operaţiunea fulger, i-a costat pe stelişti 50.000 de euro, iar firma care s-a ocupat de această lucrare a garantat prinderea gazonului într-un timp foarte scurt.

Sursa foto: romanialibera.ro

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com