Tamas Bogya – învingător la “Beograd Open”

23 martie 2011 00:030 comments

Week-endul trecut s-a desfăşurat în capitala Serbiei o prestigioasă competiţie de orientare, „BEOGRAD OPEN”, la startul căreia s-au aliniat un număr important de sportivi din Serbia, Bulgaria, România, Ungaria, Croaţia, Italia,Slovacia si Macedonia.
La aceasta au participat şi Tamas Bogya şi Irina Maiorescu, sportivi ai CS Unirea Alba Iulia, ambii concurând la categoriile Seniori Elită, masculin respectiv feminin.
La masculin, după ce sâmbătă, în prima zi de concurs s-a clasat al treilea, Tamas Bogya (foto) şi-a „spulberat” adversarii în cursa de duminică pe care a câştigat-o de o manieră categorică, reuşind astfel să se impună şi în clasamentul final cumulat la „Beograd Open”.
În întrecerea feminină, Irina Maiorescu (dublă legitimare cu Mentor Silva Bucureşti) s-a clasat în ambele etape pe locul secund, astfel că şi în clasamentul final cumulat a urcat pe a doua treaptă a podiumului de premiere.
„Aceste rezultate sunt o confirmare că ne aflăm pe drumul cel bun pentru obiectivul major al acestui an, şi anume Campionatele Mondiale de Seniori care vor avea loc în luna august în Franţa. Sper ca ambii sportivi să obţină calificarea şi rezultate cât mai bune la competiţia supremă”, a declarat Marius Anghel, antrenorul sportivilor.
În clasamentul pe cluburi, CS Unirea Alba Iulia s-a clasat pe un onorant loc 54.

Cătălin Crăciun

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com