Un singur candidat pentru funcţia de director al DJST Alba
Zarurile au fost aruncate pentru funcţia de director al Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba, rămasă vacantă după ce fostul director al instituţiei Dan Opruţa, membru PDL Alba, a fost schimbat, funcția fiind asigurată interimar de contabila Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba.
Noul director al instituţiei va fi aproape sigur Călin Adrian Păştină. Acesta a rămas singur în cursa pentru conducerea instituției, după ce contracandidatul său, Elena Daniela Penciu, a picat proba scrisă a concursului organizat luni, 11 martie, de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).
La proba eliminatorie, proba scrisă, Elena Daniela Penciu a obținut doar 23,80 de puncte dintr-un total de 100, fiind declarată “respins”, iar Călin Adrian Păştină a obținut 73,20 de puncte, urmând să partcipe miercuri, 13 martie, la cea de-a doua probă – interviul.
Adrian Păștină peste din Cugir și este susținut pentru această funcție de conducere, de Partidul Social Democrat (PSD), al cărui membru este de mai mulți ani.