Unirea Alba Iulia a remizat 1-1 cu Luceafărul Oradea

11 martie 2012 17:000 comments

Unirea Alba Iulia nu a reuşit să treacă de Luceafărul Oradea, în ultimul amical din această pauză competiţională. Chiar dacă au condus cu 1-0, graţie golului marcat de Oltean, elevii lui Stelian Gherman au fost egalaţi, pe final, de Roşu.
Unirea Alba Iulia s-a prezentat destul de modest în prima parte a jocului, în vreme ce orădenii au avut câteva oportunităţi de a marca. Partea secundă a jocului a fost mai animată, Mureşan, Oara şi Militaru dând emoţii portarului de la Luceafărul Oradea. Unirea a deschis scorul prin Nicolae Oltean (minutul 55), care a şutat sub transversală.
Golul egalizator a fost reuşit de Roşu, în minutul 77. Acesta a înscris după ce orădenii au mai trecut de câteva ori pe lângă egalare. Unirea Alba Iulia pare departe de a fi în forma pe care a arătat-o în turul campionatului. În amicalul de sâmbătă, doar intervenţiile lui Pascal au făcut ca scorul să rămână acelaşi.
Unirea Alba Iulia a jucat cu: Pascal – Schuller, Bumbac, Şerban, Bucurică – Oară, Militaru, Florea, Petrescu – Pecarov, Mureşan. Au mai intrat: Lasc, Oprea, Grozav, Ianc, Coţolan, Negură, Mariş şi Potopea. Cătălin Crăciun

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com