Uniriştii au refuzat să se antreneze, marţi
Agonia continuă la Unirea Alba Iulia. Bumbac, Pascal şi Bucurică au fost trimişi să se pregătească alături de echipa de juniori, iar restul albaiulienilor nu s-au pregătit, marţi, din cauza situaţiei existente la club.
Cei trei au fost trimişi la juniori în urma unei decizii luate în cadrul Consiliului de Administraţie. Cel mai probabil, cei trei nu vor mai dormi alături de echipă la stadion.
Decizia vine după ce mai mulţi jucători au refuzat să joace din motive medicale sau din cauza salariilor restante.
Atitudine nefirească din partea conducătorilor
Membrii din CA al FC Unirea Alba Iulia au decis să-i trimită la echipa de juniori pe cei trei „revoluţionari” ai vestiarului. Decizia nu este în totalitate de partea şefilor albaiulieni, întrucât fotbaliştii au câteva salarii restante, iar, dacă Unirea se va desfiinţa, aceştia vor rămâne cu buza umflată.
Rămâne doar întrebarea: ”Oare dacă fotbaliştii erau plătiţi, aveau motive să nu joace sau să pornească o revoltă în vestiar?”
Mai trebuie amintit că, marţi, antrenorul Stelian Gherman, tehnician care nu şi-a depus oficial demisia, nu s-a prezentat la antrenament, iar fotbaliştii „alb-negrilor” nu s-au pregătit.
Cătălin Crăciun