Uniriştii joacă cu Poli Timişoara, ”U” Cluj şi Pandurii la turneul zonal

2 mai 2012 14:320 comments

În luna mai, juniorii B ai Unirii Alba Iulia vor juca etapa zonală a campionatului de juniori, eveniment ce va avea loc la Alba Iulia. Sorţii nu au fost deloc blânzi cu trupa lui Brumaru, astfel că generaţia viitoare de fotbalişti a ”alb-negrilor” se va lupta cu Poli Timişoara, Universitatea Cluj şi Pandurii Târgu Jiu.
Toate meciurile din această etapă vor avea loc pe stadionul ”Cetate”, teren pe care evoluează şi prima echipă a Unirii. ”Se poate spune că e o grupă a morţii. E o grupă foarte grea. Eu am încredere în echipă. Şansele noastre nu sunt foarte mari, am încredere în echipă că va evolua frumos şi vom face o propagandă frumoasă fotbalului. Echipele cu care ne întâlnim au condiţii mult mai bune de pregătire decât ale nostre. Au echipe formate din jucători selecţionaţi din toată ţara”, a declarat Florian Brumaru, antrenor principal al juniorilor B de la Unirea Alba Iulia.
Totuşi, tehnicianul albaiulienilor vede şi latura pozitivă a acestui turneu. ”Este un avantaj pentru că putem promova echipa şi ar fi şi o premieră pentru că nu s-a mai ţinut un astfel de turneu la Alba Iulia”, a mai spus Florian Brumaru.
În urma calificării, juniorii albaiulieni au primit liber până miercuri, iar de joi aceştia vor pleca în cantonament la Câmpeni, unde vor sta până duminică. În acest timp, trupa din Alba Iulia va juca un amical cu juniorii celor de la Cuprirom Abrud.
Cealaltă echipă din judeţul nostru calificată în următorul act al competiţiei, LPS Sebeş va juca cu Liberty Salonta, Şcoala de Fotbal ”Gică Popescu” din Craiova şi cu CFR Cluj. Cătălin Crăciun

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com