Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD, s-a stins la 11 noiembrie 1995. Îşi lăsa partidul în fruntea Opoziţiei politice de la Bucureşti: în acei ani tulburi de după 1989, Opoziţia se lupta cu regimul Iliescu, un brav noştenitor al regimului comunist.
Emulaţia provocată de moartea Seniorului în noiembrie 1995 a ajutat Opoziţia democratică să câştige alegerile din noiembrie 1996: CDR-ul conducea primul Guvern democratic din România post-revoluţionară.
Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914 la Bobota, judeţul Cluj, într-o veche familie românească, cu mai multe generaţii de preoţi greco-catolici.
Între 1937 şi 1940 a fost secretar personal al lui Iuliu Maniu, iar din 1940 secretar politic al marelui lider naţional-ţărănist.
În iulie 1947, la fel ca cea mai mare parte a elitei politice româneşti, Corneliu Coposu a fost arestat, fiind întemniţat aproape 18 ani. Corneliu Coposu urma destinul tragic al bisericii pe care a slujit-o cu devotament: Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma. În 1964 Corneliu Coposu a fost eliberat, avea jumătate din kilogramele pe care le avusese la momentul la care a început perioada de închisoare. Aproape că nu mai ştia să vorbească – timp de un an de zile a fost zidit (la propriu) într-o mică temniţă, nemaiavând contact cu nimeni.
În 1987 a afiliat PNŢ la Internaţionala Creştin-Democrată. În ianuarie 1990 a reînfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc (devenit Creştin Democrat). După 1989, urmaşii PCR-ului (FSN, PD PDSR) au încercat permanent să-l suprime pe Corneliu Coposu, ca una din vocile cele mai credibile ale societăţii civile. În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini.
În noiembrie 1995 Seniorul s-a stins, lăsând Opoziţia într-o situaţie bună, care i-a permis câştigarea alegerilor din 1996.
După moartea sa, inclusiv duşmanii politici au avut curajul să-i recunoască meritele politice şi umane (printre aceştia s-a anumărat şi Alexandru Bârlădeanu, mare lider comunist şi apoi fesenist).
„Mi-am făcut un examen de conştiinţă… Am trecut în revistă toate suferinţele şi mizeriile prin care am trecut de-a lungul puşcăriilor, a anilor de detenţie, a persecuţiilor penitenciare. Şi cred că aş opta pentru acelaşi destin… Cred că destinele noastre sunt scrise dinainte. Nu sunt fatalist, dar dacă mi s-ar ridica în faţă aceleaşi alternative, ceea ce aş alege ar fi tot trecutul pe care l-am trăit şi pe care l-aş repeta cu seninătate” („Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian”).
Din păcate în ultimii ani partidul Seniorului a fost confiscat de securişti prin impostorul Aurelian Pavelescu (unealta otrăvită a lui Traian Băsescu). Chiar dacă astăzi, în 2013, partidul Seniorului nu mai are nici un rol în politica românească, viitorul îi va rezerva un loc meritat: partidul va renaşte ascultând destinul său naţional. Mesajul lui Iuliu Maniu se aude încă în sufletele ţărăniştilor: Să nu lăsaţi partidul să moară!