Politistii din Alba-mereu la datorie!

29 martie 2018 19:070 comments

Cercetat pentru furturi de autoturisme

 

Poliţiştii din Cugir l-au identificat pe un tânăr din oraş ca persoană bănuită de comiterea a două furturi de autoturisme. În noaptea de 27/28 martie acesta ar fi sustras două autoturisme pe care, fără a poseda permis de conducere, le-ar fi condus pe drumurile publice.   

 

 

La data de 28 martie a.c., în jurul orei 13.50, poliţiştii de siguranţă publică din Cugir l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism ce fusese reclamat furat, de pe strada Principală din Vinerea.

 

Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 27/28.01.2018, în jurul orelor 01.30, folosind chei potrivite, tânărul ar fi sustras un autoturism ce aparține unui bărbat din Cugir, pe care l-ar fi condus până în localitatea Geoagiu, judeţul Hunedoara, unde l-a avariat, intrând cu el într-un stâlp.

 

Ulterior l-a condus până în localitatea Vinerea, unde l-ar fi abandonat şi de unde ar fi sustras un alt autoturism cu care s-ar fi deplasat până în Deva.

 

La întoarcerea din Deva, tânărul a fost depistat de poliţişti, care au constatat că este acelaşi ce mai este cercetat pentru alte 3 furturi de autoturisme, în scop de folosinţă, comise de la începutul anului, din diverse locaţii din Cugir şi care are instituită măsura preventivă a controlului judiciar.

 

Poliţişti i-au întocmit un nou dosar pentru furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis şi au informat parchetul și instanţa de judecată cu privire la încălcarea condiţiilor măsurii preventive.

 

Mandat executat 

 

La data de 28 martie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Ocna Mureş au pus în executare un mandat de arestare preventivă, emis Judecătoria Cluj – Napoca, faţă de un bărbat de 30 de ani, din Ocna Mureş.

 

Bărbatul este cercetat, de Poliţia Municipiului Cluj Napoca, pentru mai multe furturi din locuinţe şi cabinete medicale, fapte comise pe raza municipiului Cluj Napoca şi avea măsura preventivă a arestului la domiciliu.

 

Poliţiştii de investigaţii criminale din Ocna Mureş, ce-l aveau în supraveghere, au constatat că bărbatul nu a respectat, în mod repetat, condiţiile măsurii preventive instituită de instanţă şi au informat Judecătoria Cluj – Napoca, în legătură cu aceasta, iar măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a arestului preventiv.

 

 

Acţiune cu efective suplimentare, pentru menţinerea siguranţei publice la târgul de la Săsciori

 

Poliţiştii au acţionat pentru menţinerea climatului de siguranţă civică la târgul de la Săsciori. 74 de persoane au fost sancţionate contravenţional.

 

Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au organizat o acţiune cu efective suplimentare, pe raza comunei Săsciori, pentru menţinerea climatului optim de siguranţă publică şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi contravenţiilor, cu ocazia târgului de animale şi mărfuri ce a avut loc în comună.

 

Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au legitimat 113 persoane şi au controlat 80 de autovehicule, iar pentru nereguli constatate au aplicat 74 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 24.000 lei, au confiscat mărfuri în valoare de 500 de lei precum şi suma de 479 de lei.

 

La acțiune, alături de poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, au participat şi poliţişti ai serviciilor de investigare a criminalităţii economice, ordine publică, rutier, ai Biroului Rutier Sebeş dar şi jandarmi.

 

Exemplu:

 

În jurul orei 10.40, poliţiştii au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Miercurea Sibiului, judeţul Sibiu.

 

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport pentru cele 1.000 de kilograme de cartofi ce erau transportaţi.

 

Faţă de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea 12/1990, iar întreaga cantitate de cartofi a fost indisponibilizată, în vederea confiscării.

 

Infracţiuni rutiere

 

La data de 28 martie a.c., în jurul orei 18.30, poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos, in timp ce acționau pe raza localităţii Cricău, l-au depistat pe un bărbat de 38 de ani, din comuna Cricău, în timp ce circula cu un ATV, fără a deţine permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule şi fără ca ATV –ul să fie înmatriculat sau înregistrat.

 

Faţă de conducătorul ATV-ului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

 

Amplasarea radarelor la data de 30.03.2018

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac    

                                           

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com