Prefect Albu: Plângerea penală “nu a fost o surpriză”, după atâtea amenințări!

17 mai 2021 13:460 comments

 
Prefectul județului Alba, Nicolae Albu a precizat astăzi că demersul senatorului PSD Călin Matieș nu l-a luat prin surprindere, mai ales că amenințările au fost făcute în mod susținut de mai mult timp încoace:

“Referitor la plângerea penală formulată de dl. Matieș, vă pot spune că am fost întrebat de mai multe persoane cum comentez acest aspect.

Nu cunosc detalii pentru că nu urmăresc comunicările făcute de diferite persoane pe paginile lor de pe rețelele de socializare și prefer să iau informațiile din surse oficiale. Totuși, referitor la acest subiect, vă spun că demersul domnului senator PSD nu reprezintă o surpriză deoarece m-a “amenințat” în repetate rânduri (inclusiv în conferința de presă organizată) cu privire la aceste aspecte. Fiecare cetățean are dreptul să facă astfel de demersuri atunci când consideră că s-a încălcat legea. Așadar, să lăsăm instituțiile abilitate să se pronunțe cu privire la cele sesizate, iar dacă mi se vor solicita lămuriri din partea acestora, voi răspunde cu celeritate pentru că, din punctul meu de vedere, legislația a fost respectată întocmai”, a spus acesta.

De asemenea, prezent în cadrul unei emisiuni la postul de radio Hit FM Alba, prefectul Nicolae Albu a precizat că la nivel național situația a fost unitară, doar la nivelul mun. București fiind luate măsurile diferit față de restul țării: “Mereu fac lucrurile împreună cu colegii mei din grupul de suport tehnic, niciodată singur. Incidența se calculează, conform hotărârilor de guvern, la  14 zile. Ea este stipulată foarte clar și se recalculează la sfârșitul perioadei de 14 zile. În data de 27 au expirat cele 14 zile și incidența la momentul respectiv a fost peste 3 și am primit incidența oficial de la DSP Alba. Pe baza acestui document oficial trimis de DSP Alba, am luat măsurile perfect legal. În cazul celor de la Cluj, ei au avut noroc pentru că schimbarea ratei de incidență s-a produs exact la finalizarea celor 14 zile și atunci au putut lua măsurile de relaxare”, a precizat prefectul Nicolae Albu. 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com