MICI DAR CU SUFLET MARE- „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”- la Grădiniţa cu P.P. Nr 12 Alba Iulia

8 aprilie 2013 12:091 comment

 

gradinita 1 În săptămâna “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, copiii Grădiniţei nr 12, cu mic şi mare, însoţiţi de educatoarele lor şi de directorul instituţiei, prof. Suciu Veronica  au asistat  la Sf . Liturghie oficiată de părintele Emil Jurcan şi părintele Eugen Pintea, la Biserica Sf. Mc. Mina. Copiii s-au rugat împreună cu preoţii şi au primit apoi Sf. Împărtăşanie, primenindu-şi astfel sufletele pentru a întâmpina cum se cuvine Praznicul Învierii Domnului.

Copiii au aşteptat cu răbdare şi nemâncaţi împărtăşania cu trupul şi sângele Domnului, care, aşa cum se ştie trebuie primită pe nemâncate.

Rămânând în spiritul acestei sărbători pascale, colectivul de educatoare al GPP Nr 12, a făcut un îndemn părinţilor şi copiilor acestei instituţii ca măcar de Sf. Sărbători Pascale să-şi îndrepte privirea şi inima spre cei care au nevoie de ajutor.gradinita 2

“Să-i învăţăm pe copiii noştri să fie recunoscători pentru tot ceea ce primesc şi au, dar să nu-i uite pe copiii necăjiţi care trăiesc în mari lipsuri şi nu se pot bucura de o copilărie la fel de fericită şi lipsită de griji ca a lor. Să-i învăţăm pe cei mici încă de acum să fie alături de semenii lor!

Iar darurile, nu au încetat să sosească…

Preşcolarii grupei mari ”Bobocei pufoşi” au împărţit o parte din produsele colectate la Casa de tip familial şi adolescenţă  „Izvorul Tămăduirii”, din Oarda de Jos. Aici i-au întâmpinat cu căldură Pr. Dan Ioan Mihail,coordonatorul instituţiei, asistentul social Dan Cristina, alături de cei opt pedagogi sociali, care se dedică zi de zi pentru îngrijirea şi educaţia celor 20 de copii cu vârste între 8 şi 19 ani. Am împărtăşit câteva gânduri, am recitat poezii,am cântat cântecele, iar rugăciunile ne-au adus aproape unii de alţii, simţindu-ne ca într-o adevărată familie. Părintele Dan Ioan Mihail a explicat pe înţelesul celor mici semnificaţia Sfintelor Sărbători de Paşti, sfătuindu-ne să fim mai buni şi iubitori faţă de semenii noştri şi să ne preţuim familiile.

Grupa Piticilor a fost la Aşezământul social “Sfântul Andrei”, Cămin pentru Persoane Vârstnice din Barabant şi au dus daruri pentru un număr de 44 de “bunici”. Pr. Mihai Târau se ocupa de acest aşezământ. Am primit sincere mulţumiri pentru cadourile dăruite din inimă…” ne -a declarat prof.înv.preşc.Ioana Delia Decean de la GPP nr. 12.

 

 

 

 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com