Tribunalul Alba: Mulţumim autorităţilor pentru atribuirea terenului unde se va construi noul sediu al instituţiei

3 aprilie 2013 13:420 comments

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPrin hotărârile Consiliului Judeţean Alba şi Consiliului Local Alba Iulia nr. 43/27.03.2013 şi nr. 104/26.03.2013 s-a dispus atribuirea terenului în suprafaţă de 3815 m2 situat în zona Piaţa Consiliului Europei în vederea construirii unui sediu nou al Tribunalului Alba .
Dorim să subliniem faptul că deciziile sunt în perspectivă de o importanţă deosebită pentru activitatea judiciară desfăşurată în cadrul Tribunalului Alba în condiţiile în care actualul sediu a devenit necorespunzător, în raport de volumul şi complexitatea activităţii desfăşurate de instituţia noastră.
Este un prim pas din cadrul unui demers de durată, dar care, sperăm cu toţii, se va finaliza cu construirea unui sediu modern, care să corespundă standardelor actuale impuse de legislaţia internă şi europeană în ce priveşte activitatea judiciară.
Menţionăm că beneficiarul unui astfel de demers este în cele din urmă cetăţeanul, care sub o formă sau alta, ajunge să fie implicat în litigii de natură judiciară.
Dorim să mulţumim autorităţilor locale, respectiv Consiliului Judeţean Alba şi Consiliului Local Alba Iulia pentru deciziile adoptate prin care s-a manifestat o înţelegere deosebită importanţei pe care o reprezintă activitatea judiciară pentru cetăţean.
TRIBUNALUL ALBA
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Preşedinte judecător Mureşan Cornelia

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com