Angajaţii din sistemul medical din Alba se pregătesc de proteste

9 septembrie 2013 15:400 comments

sepi 358Marius Sepi, prim vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Sanitas, s-a aflat la Alba Iulia pentru o întâlnire cu membrii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate (CPS). La întâlnire au luat parte 5 din cele 10 organizaţii membre în CPS: este vorba de organizaţiile judeţene ale Federaţiei Sanitas, Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciştilor, Colegiul Medicilor Dentişti şi Ordinul Biologilor, Biochimiştilor şi Chimiştilor din Sistemul Medical din România.
Albaiulianul Marius Sepi a anunţat programul vitoarelor proteste iniţiate de Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate:
17 septembrie – o întâlnire a Coaliţiei la Bucureşti
18-27 septembrie – se vor face pichetări zilnice la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul de Finanţe (prin rotaţie, toate judeţele îşi vor trimite reprezentanţii la Bucureşti)
26 septembrie – membrii din judeţul Alba ai Coaliţiei Profesioniştilor din sănătate vor picheta Ministerul Sănătăţii.
În fiecare zi Coaliţia va fi prezentă în faţa celor două ministere prin 120 de persoane.
La jumătatea lunii noiembrie – 15.000 de angajaţi din domeniul medical va participa la un mare miting şi marş în Bucureşti (dacă revendicările CPS nu vor fi luate în serios, dacă nu vor fi acceptate şi rezolvate)
Marius Sepi a făcut câteva precizări: „Sănătatea nu are 6 la sută din PIB. În acest moment anumite autorităţi au anunţat un deficit de cadre medicale de 19.000 posturi. Noi credem însă că e o lipsă de 42.000 posturi. Vă semnalez că migrarea cadrelor medicale continuă în acest moment.
De la Statistică am aflat că din 2005 până acum au plecat 700 de medici şi circa 1.400 de asistenţi medicali. Noi avem însă alte date: din 2007 până astăzi din România au plecat 22.000 medici şi circa 18.000 asistenţi medicali (din Alba au plecat circa 400 de asistenţi în ultimii ani): sunt oameni pentru care Statul Român a plătit specializarea, iar acum ei lucrează în alte ţări. Şi-au depus actele de plecare circa 4.000 de medici şi 6-7.000 de asistenţi. Numai în Franţa există o aosociaţie care are vreo 4.000 de medici din România.
Deficitul de personal medical este uriaş: 42.000 angajaţi”.

Dacă nu suntem băgaţi în seamă vom trece prin toate etapele legale: grevă de avertisment, grevă japoneză, grevă generală.
Marius Sepi a anunţat şi câteva situaţii grele din judeţul Alba: „La spitalul din Abrud sunt restanţe la plata salariilor, nu se dau tichete de masă. La Aiud s-au luat tichetele de masă ale angajaţilor, din aceşti bani cumpărându-se … detergent. Ar fi o soluţie: unirea managerială a celor două spitale, din Abrud şi Aiud, dar cei de acolo nu doresc să-şi piardă funcţiile bine plătite de manager.
De luni, vom acţiona în judecată spitalele care nu acordă tichetele de masă: este vorba de spitalele din Abrud, Aiud, Cîmpeni, Blaj şi Cugir. La Abrud vom cere prin istanţă drepturile băneşti restante. La Aiud cerem plata orelor restante (angajaţii noştri lucrează 6-7 sâmbete la rând, dar sunt plătiţi doar pentru 4 zile suplimentare)… Ştim că vor fi presiuni, că se va spune că nu sunt bani, că prin aceste procese deschise de Sanitas spitalele vor pierde, dar nu ne vom opri!”

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com