10.000 de euro pentru o pălărie!!!

4 noiembrie 2019 16:380 comments

 

În rolul principal – Mircea Diaconu și pălăria de 10.000 de euro! Un record unic pe piața românească de artă, unde valoarea unui lot a crescut de 100 de ori, de la 100 de euro, preț de pornire, la 10.000 de euro, preț de adjudecare. S-a întâmplat vineri, 1 noiembrie, la Cercul Militar Național București, în cadrul Licitației Caritabile pentru Veteranii din Teatrele de Operații.

Pălăria purtată de actorul Mircea Diaconu în filmul „Profetul, aurul și ardelenii” și donată pentru susținerea cauzei veteranilor militari de a construi primul și unicul Centru de Recuperare, Refacere și Reabilitate din România a atras atenția chiar în debutul licitației. Obiectul de recuzită din western-ul comunist în regia lui Dan Pița a cucerit publicul licitației, lucru evident dat de timpul record de licitare, dar și de numărul impresionant de persoane interesate.

În jurul cauzei nobile s-au raliat mari artiști ai scenei românești, celebri jurnaliști, sportivi de performanță, politicieni sau oameni de afaceri care au donat obiecte personale, toate, vândule la o valoare totală de aproximativ 24.000 de euro.

Piesele centrale ale licitației care au fost adjudecate la sume record: fotografie realizată și semnată de alpinitul Alex Găvan în momentul atingerii, fără oxigen suplimentar, a vârfului Gashrbrum II, de 8035, din munții Himalaya, alături de o bucată din steagul budist arborat pentru protecție pe cortul său din tabăra de bază de la 5000 m, în timpul expediției, adjudecat pentru 2000 de euro; tricoul cu autograful handbalistei Cristina Neagu a fost vândut cu prețul de 450 de eruo. Totodată, perechea de adidași a sportivei Gabriela Szabo cu care a câștigat ultimul titlu la Campionatele Europene de Atletism de la Munchen în 2002 a fost adjudecată cu 400 de euro.

Licitația Caritabilă pentru Veteranii din Teatrele de Operații a fost organizată de Artmark în colaborare cu Asociația Militarilor Veterani.

 

Detalii: www.artmark.ro

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com