Silvan Stancel canta alaturi de Nicu Alifantis si A.G.Weinberger in Maramures

18 iulie 2017 17:452 comments

În perioada 21-22 iulie 2017 la Oarţa de Jos, judeţul Maramureş, va avea loc prima ediţie a festivalului de muzică live Oarţa – Bicaz Music Festival.

„Evenimentul reprezintă o premieră pentru această zonă, organizatorii dorind să dezvolte și să dinamizeze viața culturală printr-un eveniment special. Artiștii invitați pentru a concerta pe scena evenimentului din această ediție sunt: Nicu Alifantis, A.G. Weinberger şi Silvan Stâncel. Dincolo de cele trei concerte speciale, în cadrul evenimentului va avea loc o expoziție de pictură semnată de Ştefan Bogdan Strâmtu. Totodată, în cadrul festivalului, vor avea loc lansări de carte, CD și discuții tematice după cum urmează: Nicu Alifantis – lansare audiobook „Scrisori nedesfăcute” dublată de prezentare carte și CD; A.G. Weinberger – lansare carte „Singular” dublată de prezentare CD; Silvan Stâncel – lansare carte „Incredibil.Iubesc” dublată de prezentare CD. Festivalul se adresează tuturor iubitorilor muzică bună și inedit! Zona este superbă și merită să evadezi pentru câteva zile din stresul orașului pentru a te bucura într-un cadru natural de concerte și artiști speciali precum Nicu Alifantis sau A.G. Weinberger, sau să te bucuri de expoziția de pictură semnată Ștefan Bogdan Strâmtu”, declară Silvan Stâncel, iniţiatorul acestui proiect muzical.

CUM AJUNGI LA FESTIVAL:

Traseul 1: din orașul Zalău se parcurg până la locul festivalului aproximativ 50 de km trecând prin următoarele localități: Cehul Silvaniei (direcția Baia Mare) – Oarța de Jos – Ortița – Oarța de Sus – Pensiunea Poiana (punct terminal festival).

Traseul 2: din orașul Baia Mare se parcurg până la locul festivalului aproximativ 60 de km trecând prin următoarele localități: Ariniş – Oarța de Jos – Ortița – Oarța de Sus – Pensiunea Poiana (punct terminal festival).

Traseul 3: din orașul Satu Mare se parcurg până la locul festivalului aproximativ 70 de km trecând prin următoarele localități: Ardud – Supuru de Jos – Babța – Bicaz – Pensiunea Poiana (punct terminal festival).

MIJLOACE DE TRANSPORT:
1. Mașină personală până la Pensiunea Poiana (punct terminal festival)
2. Autobuz pe ruta Baia Mare – Bicaz (punct terminal). Se coboară la stația Bicaz și până la Pensiunea Poiana se mai parcurge aproximativ 1 km.
3. Autobuz pe ruta Satu Mare – Bicaz (punct terminal). Se coboară la stația Bicaz și până la Pensiunea Poiana mai se parcurge aproximativ 1 km.

CAZARE LA FESTIVAL (variante):
1. la cort, lângă Mănăstirea Oarța de Sus, Jud. Maramureș, la aproximativ 3,5 km distanță față de Pensiunea Poiana. Aici există apă potabilă.
2. la pensiunile din zonă.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com