La Cugir, cei care-si abandoneaza cainii vor fi amendati!

28 ianuarie 2019 22:252 comments

Cugir : Dezbatere publică la primăria din localitate în privința

Regulamentului privind organizarea și funcționarea serviciului

pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

 

Amendă pentru cei care îți lasă câinii liberi, externalizarea serviciului

de capturare a câinilor fără stăpân, catagrafierea și microciparea câinilor, sunt doar câteva dintre propunerile lansate de către reprezentanții autoritățiilor locale, pentru gestionarea cât mai bună a situației.

Aceste propuneri au fost făcute publice în cadrul unei dezbateri care a avut loc în sala de sedințe a Consiliului Local din cadrul Primăriei orașului Cugir, miercuri, 23 ianuarie, pe tema tot mai prezentă în urbea de la poalele Drăganei, aceea a câinilor fără stăpân.

Prezenți la dezbatere au fost primarul orașului Cugir, Adrian Teban, alături de viceprimarul orașului Cugir, Călin Furdui, Gabriel Crăciun – medic veterinar, reprezentanții Poliției Locale Cugir – prin șeful acesteia Horațiu Găldău, consilieri locali și reprezentanți din partea Primăriei. Din partea societății civile au participat câteva persoane ( fără să fim cârcotași dar dezbaterea prinvind acest subiect a prins mai bine în mediul virtual pe rețelele de socializare, decât una pe viu față în față).

Pe parcursul dezbaterii au fost lansate câteva propuneri bazate pe regulamentul privind organizarea și funcționarea serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpîn după modelul altor administrații din țară și care va fi supus dezbaterii și în Consiliul Local.

Așadar, în deschidere, șeful Adminstrației Domeniului Public (ADP) Cugir a prezentat pe scurt în ce constă noul regulament privind câinii fără stăpân de pe domeniul public al orașului Cugir.

Potrivit medicului veterinar, Gabriel Crăciun, la nivelul orașului Cugir se află aproximativ 2000 de câini.

Meciul veterinar Crăciun, spunea că oamenii sunt de cele mai multe ori vinovați de modul în care se comportă un animal, chiar și atunci când i se oferă prea multă dragoste. Hrănirea în fața blocului duce la schimbarea comportamentului animalului, care va deveni agresiv cu oamenii, pentru că știe că acolo este teritoriul lui, unde primește de mâncare.

Cauzele principale a înmulțirii câinilor fără stăpân în orașul Cugir, scoase în evidență în cadrul dezbaterii publice de ieri ar fi: eliberarea câinilor de către unii stăpâni, din curțile și grădinile aflate în zona orașului Cugir sau a stadionului Parc din localitate, și astfel câinii ajung în zona orașului.

O altă cauză ar fi aceea a eliberării pe domeniul public a  câinelui adoptat din adăpostul specializat, sau a apariției unor noi câini în oraș. În cartierele de la intrările din oraș, apar câini noi, aduși din alte localități vecine și abandonați în zona localității.

Potrivit primarului orașului Cugir, Adrian Teban, în decursul anilor autoritatea locală s –a străduit să combată acest fenomen la nivel local:” În ultimii ani au fost strânși câinii de pe domneiul public,avem chiar o situație în acest fel, și apoi au fost duși în adăpostul special amenajat pentru ei. Trebuie să avem curajul să facem ceva pentru acest oraș, să fim liniștiți când ieșim pe stradă. Probeleme trebuie rezolvate împreună”.

Edilul a mai vorbit “despre faptul că în zona blocurilor se adună haite de câini, hrăniți de multe ori de către diverși locatari. Pentru că acești câini nu sunt duși la un cabinet veterinar, nu sunt sterilizați, ajung să se înmulțească fără noimă, dar să reprezinte și un pericol pentru sănătatea noastră, indiferent cât de dragi ne-ar fi”.

Potrivit regulamentului propus, câinii fără stăpân nu vor mai acceptați pe spațiul public, în jurul blocurilor, în prajma grădinițelor, școlilor , locurilor de joacă ,parcuri, iar cei care nu pot renunța la acești câini ori îi vor adopta și îi vor ține în propria locuință, devenind proprietarii lor, ori vor căuta alte persoane care să îi adopte, în caz contrar, câinii vor fi capturați, duși la adăpost, fiind chiar posibil să fie eutanasiați.

Se va încerca depistarea și amendarea contravențional al celor care își vor abandona și își vor lăsa cîinii liberi pe domeniul publlic, pe baza legii 205/2004 privind protecția animalelor.

O altă propunere se adresează posesorilor de câini agresivi care își vor plimba patrupedul pe domeniul public sau în transportul în comun, cu specificația ca botnița este obligatorie, iar câinele trebuie ținut în lesă sau în ham. Cei care vor încălca aceste reguli vor fi sancționați contravențional sau în cel mai rău caz vor risca pușcaria.

De asemenea, se are în vedere semmarea unui contract pentru catagrafiere a câinilor, inclusiv a celor din curți și a celor fără stăpân, o microcipare și o sterilizare a lor, pentru a avea o situație cât mai exactă, dar și pentru a evita falsele adopții.

Autoritățiile locale vor încerca să vină în sprijinul iubitoriilor de câini,prin înființarea într-unul din parcurile din oraș, a unei zone de joacă pentru câini.

Giurca Sorin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com